Posibilul transfer al unor pacienți confirmați cu noul coronavirus din județul Vrancea la Spitalul Județean de Urgență Brăila s-a transformat într-un război al declarațiilor.
Primarul și președintele Consiliului Județean au ieșit și au spus că au intervenit și au reușit să oprească transferul unor bolnavi de COVID-19, chiar dacă aceștia erau asimptomatici, și au făcut din asta un titlu de glorie de parcă respinsese un atac al inamicului la Cetatea Brăilei.
Consilierul județean Dănuț Lungu (PNL) a postat punctul său de vedere asupra acestei situații, acuzând că managerul spitalului împreună cu președintele CJ ar fi luat decizia de a se pune la dispoziție pentru primirea unor pacienți din alte județe, pentru a demonstra contestatarilor performanțele manageriale de la Brăila.
”Pentru ca la Brăila am avut foarte puține cazuri de pacienți infectați cu Covid, doamna manager Delia Râșnoveanu (PSD) a fost de acord cu transferul a 20 de pacienți infectați cu Covid de la Adjud. Fără a se consulta cu cei care au gestionat, la nivel general, această pandemie la Brăila, directorul DSP, Gabriel Ciochină și prefectul Cătălin Boboc. Nici măcar pe parte medicală nu a discutat cu medicii de specialitate. Eu nu cred că doamna manager a luat decizia fără a-l informa și pe președintele CJ Brăila. Acum, cei care au luat decizia ieri, vor să arunce responsabilitatea către Prefect, care a aflat de transfer în această dimineață. Asta ne lipsea acum” a spus Dănuț Lungu.