Viitorul Ianca a fost învinsă de Metalul Buzău cu 2-0, dar la primul gol au reclamat o poziție de ofsaid la autorul golului

Sezonul regulat al Ligii a 3-a s-a încheiat sâmbătă, 25 martie, când s-au jucat ultimele meciuri din etapa a 18-a. La Buzău, pe stadionul Metalul, Viitorul Ianca a întâlnit pe Metalul Buzău, ocupanta locului 2 în seria a II-a, o echipă cu pretenții la promovarea în Liga a 2-a. Buzoienii, antrenați de Vali Stan, fost jucător la Dacia Unirea Brăila, s-au impus cu scorul de 2-0 (1-0).

Metalul a deschis scorul în minutul 27. Un pas filtrant, pe zona centrală, între fundașii centrali ai celor de la Ianca, l-a găsit pe Alin Manea, iar acesta a pasat mai departe pentru Arnăutu, care a scăpat singur cu portarul Vlasie și a marcat. Echipa din Ianca a reclamat o poziție afară din joc a atacantului de la Metalul Buzău.

În minutul 83, la o lovitură liberă, de la 24 de metri, din poziție centrală, ușor lateral stânga, Tudorică a marcat cu un șut pe colțul portarului, pe care l-a văzut că a făcut o mișcare spre colțul scurt, în spatele zidului, și a șutat pe colțul lui.

Metalul Buzău a mai avut câteva ocazii mari prin Manea Alin, Bortuneanu și Antone, la ultimul fundașii celor de la Ianca au scos mingea de pe linia porții.

În prima repriză, la un contraatac pe partea dreaptă, Petrache a centrat pe bara a doua pentru Băluță, dar un jucător al gazdelor i-a deviat ușor mingea și nu a mai reușit să lovească precis și a trimis pe lângă poartă. Apoi, la o fază fixă, Moroianu, urcat în atac, a trimis din 6 metri pe lângă poarta apărată de Dinu.

În repriza a doua, Viitorul Ianca a mai avut trei situații de gol. La un corner bătut de Ciucureanu, Dima a trimis pe lângă poartă. Apoi, pe un contraatac, Mucuță a preferat o pasă în în centrul careului de 16 metri, în locul unui șut, iar pasa spre Coman nu a fost cea mai bună soluție, pentru că atacantul celor de la Ianca a fost blocat.

Metalul Buzău: I. Dinu – Fl. Puiu, Ghinga (min. 90 Șt. Păun), Nedelcu, D. Mihai (min. 90 B. Manole) – Antone, A. Manea (min. 68 Ad. Moldovan), Bortuneanu, Mănăilă (min. 77 Cocîrlă) – Tudorică, Arnăutu (min. 77 Ceaușu). Antrenor: Vali Stan.

Viitorul Ianca: Vlasie – Iordache, Moroianu, M. Dima, Ciochină – Chivu (min. 61 D. Andrei), Păvălache (min. 81 Gherghișan), Ciucureanu, Petrache (min. 61 M. Coman), R. Băluță (min. 61 Cheleș) – D. Mucuță. Antrenor: Viorel Tănase.

”Am plecat la Buzău cu gândul de a face u rezultat pozitiv. Am avut un nivel de intensitate a jocului destul de bun, dar trebuie să recunosc că Metalul a dominat la capitolul posesie, dar și noi am avut o partitură foarte bună, pe care a executat-o toată echipa. Ne-am creat și câteva situații de a marca după ce ne-au condus ei cu 1-0. În repriza a doua am avut o evoluție mai bună, cu o presiune mai mare, dar pe final am luat un gol pe o fază fixă. Am întâlnit o echipă omogenă, care-și dorește promovarea, dar și noi am avut o atitudine bună și ne-am ridicat la nivelul adversarului” a declarat antrenorul Viitorului Ianca, Viorel Tănase.

Metalul Buzău a încheiat sezonul regulat pe locul 2, cu 41 de puncte, golaveraj 46-10. În prima etapă din play-off buzoienii vor juca pe 1 aprilie, de la ora 17.00, pe teren propriu, cu Unirea Braniștea. Viitorul Ianca a terminat sezonul regulat pe locul 7, cu 19 puncte, golaveraj 22-37, iar în prima etapă din play-out va întâlni pe teren propriu pe Dinamo Bacău, sâmbătă, 1 aprilie, de la ora 17.00.

Exit mobile version