În perioada 25 iunie – 01 iulie 2015, în garnizoana Brăila au avut loc activităţi dedicate sărbătoririi a 5 ani de la înfiinţarea Batalionului 110 Sprijin Logistic „Mareşal Constantin Prezan”.
În cadrul acestor manifestări, comandantul Batalionului 110 Sprijin Logistic „Mareşal Constantin Prezan”, miercuri, 1 iulie 2015, începând cu ora 11.45, la sediul batalionului situat în Brăila, str. Calea Călăraşilor, nr. 309, a avut loc ceremonialul militar organizat cu acest prilej.
În aceeași zi a avut loc și ceremonia dedicată împlinirii a cinci ani de la înfiinţare a Secţiei 110 Mentenanţă Echipamente Militare Brăila. Înființarea acesteia se înscrie în procesul logic, legic și firesc al configurării optime a fluxului logistic la nivelul marilor unități, elemente de natură conceptuală, structurală și funcțională introduse prin Strategia Logisticii Armatei României.
La eveniment au participat foști comandanți ai unităților militare aniversate, comandantul Garnizoanei Brăila, reprezentanți ai altor unități militare din Brăila, reprezentați ai conducerii Brigăzii 10 Geniu ”Dunărea de Jos”, Jandarmeriei, ISU Dunărea, Penitenciarul Tichilești, dar și primarul municipiului Brăila, Aurel Simionescu.
Locotenent colonel Gheorghe Radu a citit mesajul șefului Statului Major al Forțelor Terestre cu prilejul aniversării celor 5 ani de existență a Batalionului 110 Sprijin Logistic „Mareşal Constantin Prezan”.
Înființat în 1 iulie 2010 prin Ordinul șefului Statului Major General nr. G/0100/19.05.2010, Batalionul 110 Sprijin Logistic „Mareşal Constantin Prezan” acționează pentru Brigada 10 Geniu ”Dunărea de Jos”. În data de 8 aprilie 2011 la propunerea comisiei de heraldică, ministrul apărării naționale a aprobat însemnul heraldic, ecusonul și denumirea onorifică „Mareşal Constantin Prezan”. Subunitățile din structura batalionului asigură sprijinul logistic necesar desfășurării activităților pentru Comandamentul Brigăzii 10 Geniu ”Dunărea de Jos” și batalioanele de geniu subordonate.
Un mesaj de salut a adresat și primarul Aurel Simionescu, dar și nepoata pe linie maternă a mareșalului Constantin Prezan, doamna Olga Macarie.
Tot astăzi s-au aniversat și Ziua Muzicilor Militare. În 1830 a fost înființată Armata Națională permanentă, numită ”Straja Pământească”. Înființarea primei fanfare militare românești a fost menționată, pentru prima dată, în Regulamentul organic din 1/13 iulie 1831, care stipula funcționarea, la Iași, în cadrul Strajei Pământești, a unei fanfare militare. Astfel, intrau și își începeau slujba sub drapel ”ostașii muzicanți”, o fanfară fiind formată, conform prevederilor vremii, din ”1 tambur, 24 muzicanți și 8 toboșari”.
Orchestra Muzicilor Militare Brăila, dirijor colonelul Petrea Gogu, care a susținut în încheierea festivităților un scurt program.