Vineri, 9 februarie, în Sala Mare a Palatului Administrativ s-a desfășurat o ședință extraordinară a Consiliului Județean Brăila, care a avut trei proiecte pe ordinea de zi. probabil cel mai important proiect dintr-un an al unui UAT, proiectul bugetului pe anul în curs, a fost dezbătut și votat pe repede înainte, proiectul fiind transmis consilierilor cu doar două zile înainte, chiar dacă are 1350 de pagini. La ședință au participat 29 de consilieri, din cei 31 în funcție, lipsind motivat Anamaria Necoară și Marian Căpățână.
Proiectul de buget a fost postat în dezbatere publică timp de 15 zile și în urma consultării publice a proiectului de buget local pe anul 2024 nu au existat obiecțiuni, iar opinia publică nu a depus contestații pentru o eventuala modificare a structurii acestuia. Nu că asta ar fi avut vreun efect, având în vedere majoritatea pe care PSD o deține în Consiliul Județean Brăila, alături de partenerii de la PMP, unii dintre ei ”vopsiți în AUR”.
Propunerile privind veniturile bugetului local al Județului Brăila, pentru anul 2024 sunt în sumă totală de 316.562,56 mil lei, din care Venituri proprii 92.662,67 mii lei.
Propunerile privind cheltuielile bugetului local al Judetului Brăila în anul 2023, pe cele doua secțiuni sunt in suma totală de 316.562,56 mii lei, fiind repartizate astfel: secțiunea de funcționare – 193.305,50 mil lei, secțiunea de dezvoltare – 123.257,06 mil lei.
Numai că, întrebat de consilierul județean PNL, Alexandru Bucălău, care este ponderea între cheltuieli și investiții în cadrul acestui buget, președintele CJ Brăila, Iulian Chiriac, a spus că 60% vor merge către investiții și 40% către cheltuieli, iar marea majoritate a cheltuielilor vor merge către ”Protecția Copilului”, a celor două spitale, plus aparatul de specialitate și subordonate. Președintele CJ ori a uitat că 60 e mai mare decât 40, ori a aruncat așa niște cifre pe piață că oricum nu va verifica nimeni care e realitatea.
La capitolul dezvoltare în sănătate, sunt prevăzuți 10.617,75 mii lei pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență, din care 7.144,75 mii lei pentru dotări cu aparatură medicală, și 2.100,00 mii lei pentru achizitionare aparat RMN 1,5 Tesla, iar la Spitalul de Pneumoftiziologie Brăila sunt alocați pentru dotări aparatură medicală 1.530,10 mii lei.
La cultură, recreere si religie sunt alocați 6.483,50 mil lei, din care 2.989,75 mii lei pentru dotări la Filarmonica Lyra – George Cavadia, 956,00 mii lei pentru dotări la Biblioteca Județeană Panait Istrati, 459,35 mii lei pentru dotări la Sala Polivalentă Danubius sau 130,00 mii lei pentru servicii de elaborare a documentației PUZ construire sala Polivalentă pe DN22.
La capitolul transporturi, conform proiectului de buget adoptat, pentru Cheltuieli de capital ( Reabilitare drum judetean DJ255A, Reabilitare drum judetean D1202D, Reabilitare drum judetean DJ 203R, Iluminat treceri de pietoni nesemaforizate cu sisteme inteligente, etc) sunt alocați 23.147,70 mii lei.
Proiectul de buget propus a fost adoptat cu 22 de voturi ”pentru” și 7 ”abțineri”, ale consilierilor PNL. Inclusiv profesorul de matematică Viorel Botea, care cu mai puțin de 40 de ore în urmă striga în stradă alături de AUR că PSD e rău și a ”omorât democrația”, nu a sesizat că bugetul la ”dezvoltare” nu este nici măcar 40%, nici cum 60% cât spusese Chiriac, și a votat fără să schițeze vreun gest alături de PSD-ul cel rău.