Victorii confortabile pentru favorite în prima etapă din play-off-ul Ligii a 4-a

Liga a 4-a la fotbal a programat la sfârșitul săptămânii trecute meciurile din prima etapă din play-off, fază a competiției în care sunt angrenate 6 echipe. Primele 3 clasate au obținut victorii scontate, toate la cinci goluri diferență.

Pe stadionul Mircea Ceicu din localitatea Traian, s-a disputat meciul dintre Victoria Traian și Sportul Chiscani, încheiat cu victoria gazdelor cu scorul de 6-1 (2-1). Sportul Chiscani a deschis scorul în minutul 3, prin Silviu Manole, după o pasă a lui Streche. Victoria Traian a egalat în minutul 25, prin Paul Ioan, iar în minutul 38 a beneficiat de un penalty, transformat de Costel Roșu și a preluat conducerea, 2-1. În minutul 50 Neluțu Zăgan a marcat pentru 3-1. În minutul 63, Valentin Mogoș a marcat pentru 4-1, apoi Valentin Goleanu a majorat diferența în minutul 83,și Ioan Șerbănescu a stabilit scorul final în minutul 85.

Viitorul Cireșu, liderul clasamentului și singura echipă fără înfrângere în Liga a 4-a, a câștigat cu 7-2 (4-0) partida cu ACS Comunal Cazasu. Liderul a deschis scorul prin Vali Baciu în minutul 4. Pe contraatac, în minutul 16, Georgel Pungă a dublat avantajul echipei gazdă. În minutul 21 Viitorul Cireșu a beneficiat de un penalty, pe care l-a transformat Emanuel Moldoveanu, iar în minutul 45 Alexandru Niță a marcat pentru 4-0. În minutul 51 Florin Matei a dus scorul la 5-0, iar în minutul 73 Stelian Nicoliță a marcat din penalty pentru 6-0. Echipa din Cazasu a redus din diferență în minutul 76, tot dintr-un penalty, transformat de Stănel Ion. În minutul 87, la o acțiune a oaspeților, mingea l-a lovit în spate pe Vali Baciu și a intrat în poartă, 6-2, iar scorul final a fost stabilit de Marius Mocanu, în minutul 89.

Viitorul Șuțești s-a impus cu 5-0 (2-0) în partida cu Daous Dava Brăila. Andrei Crăciun a deschis scorul în minutul 7, cu un șut de la marginea careului de 16 metri, iar în minutul 42 Cristi Irimia a stabilit scorul primei reprize, 2-0, pentru formația gazdă. În repriza a doua, Ionuț Huțu a marcat pentru 3-0 în minutul 55, apoi Alexandru Colniceanu a înscris pentru 4-0 în minutul 78, iar scorul final a fost stabilit de golul marcat din centrul careului de 16 metri de Ionuț Matei în minutul 88.

Pe primul loc în clasament se menține Viitorul Cireșu, cu 29 de puncte, urmată de Viitorul Șuțești, cu 28 de puncte, și Victoria Traian, cu 27 de puncte.

Epata a 2-a din play-off programează, miercuri, 3 mai, de la ora 18.00, meciurile: Daous Dava Brăila – Viitorul Cireșu, Sportul Chiscani – Viitorul Șuțești și ACS Comunal Cazasu – Victroria Traian.

Exit mobile version