HC Dunărea Brăila a reușit să câștige al doilea meci de la Cupa Craiovei 2024 la handbal feminin, învingând cu 30-29 (16-14) pe SCM Universitatea Craiova, după un meci cu răsturnări de scor, dar și cu multe greșeli de ambele părți.
Craiova a început mai bine meciul disputat vineri, 9 august, de la ora 19.00, a deschis scorul și în minutul 8 conducea deja cu 3 goluri avans, scor 6-3. De la 7-4 pentru SCM U Craiova, cu două intervenții reușite ale Elenei Șerban, Dunărea Brăila a egalat la 7 în minutul 11, dar din nou gazdele s-au desprins la 3 goluri. În minutul 24 Dunărea Brăila a trecut pentru prima dată la conducere, scor 11-12, după un gol marcat de Mirabela Coteț, iar un minut mai târziu Raicea a dus Brăila la două goluri avantaj, scor 12-14. La pauză scorul a fost 14-16 cu o ultimă reușită care i-a aparținut lui Kanaval, în ultima secundă de joc.
După pauză Dunărea a marcat prima dată, prin Lixăndroiu, iar în minutul 32 Oana Borș a făcut ca avansul echipei din Brăila să se mărească la 4 goluri, scor 14-18. În minutul 39 tot Borș a mărit avansul Dunării la 5 goluri, scor 17-22, diferență care s-a mai înregistrat o dată, în minutul 43, când Lupei a înscris pentru 19-24. SCM U Craiova a început să revină și să reducă din diferență, iar în minutul 51 s-au apropiat la un singur gol, 26-27. Raicea a marcat apoi golul cu numărul 28 al Dunării, dar în minutul 56 Mičijević a marcat pentru 28-28. Raicea a readus Dunărea la conducere, dar gazdele au egalat din nou când mai erau de jucat 100 de secunde din meci. În ultimul minut Dunărea a marcat prin Kovarova, din aruncare de la 7 metri, iar Craiova a mai avut vreo 20 de secunde de atac, însă au irosit oportunitatea și Dunărea s-a impus la limită, scor 29-30,
Pentru HC Dunărea Brăila au marcat: Liscevic -5 goluri, Kanaval -4, Raicea -4, Borș -3, Lixăndroiu -3, Lupei -3, Coteț -3, Kovarova -2, Jezic -1, Milosavljević -1, Venancio -1. Au mai jucat: Șerban (8 intervenții), Pisiceanu, Popa, Mohamed.
Pentru SCM U Craiova au marcat: Mičijević (5), Iskit (1), Mugosa (4), Nikolic (2), Bojicic (2), Mihart (4), Gomes (3), Mozes (2), Popescu (1), Blazevic (1), Pașcan (4).
În celălalt meci din a doua zi a turneului de la Craiova, SCM Rm. Vâlcea a câștigat cu 34-32 (18-17), pe SCM Gloria Buzău.
Sâmbătă, 10 august, de la ora 10.00, HC Dunărea Brăila va întâlni pe SCM Gloria Buzău, în ultimul meci pe care-l mai are de jucat la Cupa Craiovei 2024.
foto: Facebook/SCM Craiova