Victorie la scor pentru Dacia Unirea Brăila în etapa a 4-a din play-out

După trei remize consecutive în play-out, Dacia Unirea Brăila a reușit o victorie la scor în meciul cu ACS Hamangia Baia, din etapa a 4-a. Echipa brăileană a câștigat cu 7-0 (3-0) , o victorie la un scor pe care nu l-au mai obținut de mulți ani. Meciul a fost dominat de la cap la coadă de jucătorii Daciei Unirea Brăila, oaspeții neavând niciun șut pe spațiul porții.

În minutul 7, Eloh a scăpat singur cu portarul, a intrat în careu, dar a șutat în acesta și mingea a fost deviată în lateral, iar un fundaș al tulcenilor a degajat. Un minut mai târziu, Toure a șutat de la 18 metri, dar prea slab pentru a-i pune probleme lui Bardan. În minutul 13, Koko Dedan a pătruns pe partea stângă și a șutat din 13 metri, pe colțul scurt, dar a trimis în plasa laterală.

În minutul 17, Baștiurea a centrat din colțul careului de 16 metri, lateral dreapta, pe bara a doua, iar Dedan a rluat cu capul de la 5 metri și a trimis în plasa porții oaspeților, 1-0.

Dominarea echipei brăilene a continuat și în minutul 22, Eloh a reluat slab, cu capul, din 8 metri, și portarul a reținut. Un minut mai târziu Eloh a pătruns în careu, dar în loc să șuteze la poartă a încercat o pasă în centrul careului, pentru Dedan, dar un apărător al oaspeților a intervenit și a respins. În minutul 31 Dedan a primit o pasă în adâncime, pe partea stângă a atacului Daciei Unirea, a pătruns în careu și a întors mingea la 12 metri pentru șutul lui Duțu, dar acesta, după ce a fentat un adversar, a șutat pe centru, dar prea slab pentru a-l învinge pe portarul Bardan. În minutul 37 Baștiurea a șutat de la peste 25 de metri, dar portarul a reținut în doi timpi.

Golul doi a venit în minutul 38, când după o centrare a lui Eloh de pe partea dreaptă, Toure a reluat din 5 metri în poarta goală, 2-0.

În minutul 43 Baștiurea a centrat în careu, un fundaș al celor de la Hamangia a respins până la Koko, dar acesta a șutat peste poartă, de la 13 metri. Golul trei a venit în minutul 45, când Dedan Koko a marcat din 5 metri după o pasă primită de la Toure.

În primul minut al reprizei a doua, Eloh a înscris din 7 metri, lateral, după o pasă primită de la Toure, și a dus scorul la 4-0.

În minutul 49 Duțu a șutat de la 18 metri, dar mingea a fost respinsă de portar, iar în minutul 51, după un corner de pe dreapta bătut de Simion, Duțu a reluat cu capul, de la bara a doua, pe direcția de unde venea mingea, iar Eloh îndeplinit o simplă formalitate marcând de la un metru de poartă, 5-0.

În minutul 65 Toure a primit o pasă în colțul din stânga careului mare și a șutat peste portarul ieșit în întâmpinare, 6-0.

Scorul final a fost stabilit de Duțu, în minutul 68, dintr-un penalty obținut tot de el, iar ultima fază periculoasă la poarta oaspeților a fost în minutul 83, când Turcu a șutat de la 14 metru peste poarta oaspeților.

Dacia Unirea Brăila: Moisoiu – Boroditenco, Șt. Sava (min. 75 Postolache), Igwe, Simion – Eloh (min. 53 Ghiță), Baștiurea (min. 69 Condruz), Dragomir (min. 53 Răileanu), Toure – Dedan, Al. Duțu (min. 75 Cioarec)

După 4 etape în play-out, Dacia Unirea Brăila este pe locul 2, în seria a II-a, cu 28 de puncte, iar în etapa următoare va juca în deplasare, sâmbătă, 27 aprilie, de la ora 17.00, cu Voința Limpeziș.

Exit mobile version