Victoria Traian a ratat promovarea în Liga a 3-a

După ce în meciul tur, de pe stadionul Mircea Ceicu din comuna Traian, Victoria a învins cu 2-1 (1-0), prin golurile marcate de Chivu și Antohi, respectiv Manea, în manșa retur a barajului de promovare în Liga a 3-a, echipa pregătită de Puiu Antohi a pierdut cu 4-0 (2-0) meciul cu Unirea Braniștea și va juca tot în Liga a 4-a și în sezonul viitor.. 

Gabriel Răducan a deschis scorul în minutul 6. Puiu Antohi a fost nevoit să schimbe chiar din startul meciului după ce Dobrin a părăsit terenul accidentat, el fiind înlocuit de Căldăruș, care a marcat în propria poartă, în minutul 32, la centrarea lui George Popa, din dreapta. La pauză putea fi 3-0 sau chiar mai mult, dar Manea a trimis lângă bară, iar Stoian a irosit o lovitură liberă din marginea lui 16 metri. Victoria Traian a avut o ocazie de a marca în prima parte, dar Vlasie a scos mingea trimisă spre poartă de Antohi.

În minutul 51 Andrei Antohi a trimis în poarta celor de la Braniștea, dar golul a fost anulat pe motiv de offsaid. Robert Țicămucă a marcat în minutul 57 pentru 3-0, după un triunghi de pase Răducan-Spînache-Țicămucă. În minutul 60 Costel Roșu a fost eliminat pentru cumul de cartonașe galbene și echipa din Traian a rămas în 10 oameni. Cu om în plus Unirea Braniștea a asediat poarta oaspeților, dar scorul final, 4-0, a fost stabilit de fundașul Daniel Gîță în minutul 90+3.

Unirea Braniștea: Vlasie – Popa, Codreanu, Gîță, Hilohi, Năpîrlică, Manea, Răducan, Stoian, Țicămucă, Spînache. Au mai intrat: Filip Dima, Murgoci, Lăutaru și Antofe.

Victoria Traian: G. Tudor – Drăguț, Dobrin, B. Dumitru, Păduraru, P. Ioan, I. Șerbănescu, C, Chivu, Păvălache, C. Roșu, A. Antohi. Au mai jucat: C. Căldăruș, V. Mogoș, Alin Ion, E. Moldoveanu.

Victoria Traian a ratat astfel revenirea în Liga a 3-a șu va juca și în sezonul 2022-2023 tot în campionatul Ligii a 4-a, organizat de AJF Brăila.

Exit mobile version