Victoria Traian a făcut scor în meciul cu Voința Vișani din prima etapă a play-off-ului Ligii a 4-a

Duminică, 8 mai, s-au jucat două meciuri din Liga a 4-a. Unul a fost restanța din ultima etapă a sezonului regular, iar celălalt a fost în prima etapă din play-off. La Traian, pe stadionul Mircea Ceicu, s-a jucat meciul dintre ocupantele locurilor 1 și 3, Victoria Traian și Voința Vișani. La Cazasu s-a jucat partida dintre ACS Comunal Cazasu și Daous Dava Brăila.

Victoria Traian s-a impus cu 7-1 (3-0) în meciul cu Voința Vișani. Golurile gazdelor au fost marcate de: E. Moldoveanu (1, 50), C. Chivu (26, 40, 60), A. Antohi (76) și Al, Buzatu (88). Golul echipei din Vișani a fost marcat de G. Pungă în minutul 70.

În restanța din etapa a 28-a a sezonului regular, Daous Dava Brăila a câștigat în deplasarea de la Cazasu cu scorul de 4-1 (1-1). Pentru învingători au marcat: Baciu (3, 53), Dima (66) și P. Deliu (75). golul echipei din Cazasu a fost marcat de Cazan în minutul 37.

În clasamentul play-off, pe primul loc se menține Victoria Traian, urmat de Viitorul Șuțești și Voința Vișani. Miercuri, 11 mai, de la ora 18.00, este programată etapa a II-a din play-off, în care se va juca partida dintre Victoria Traian și Viitorul Șuțești.

Exit mobile version