Un tânăr din Siliștea, depistat la volan deși avea permisul suspendat

În noaptea de 17 septembrie a.c., în jurul orei 00:30, polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Brăila au oprit în trafic un tânăr, în vârstă de 24 de ani, din satul Siliștea, în timp ce conducea autoturismul pe raza localității Cazasu.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că acesta are dreptul de a conduce suspendat.

În cauză a fost întocmit dosar penal și sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat.

Exit mobile version