
Luni seara, la ora 22:00, un brăilean, în vârstă de 43 de ani, în timp ce conducea un vehicul pe Aleea Lebedei din cartierul Viziru III, către Aleea Cocorilor, din cauza consumului de băuturi alcoolice a acroşat un alt vehicul ce era condus regulamentar pe sensul opus de mers.
În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest şi a rezultat ca avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 1,46 mg/l. Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.