Actualitate

Un bărbat băut, din Ialomița, i-a alergat pe polițiștii din Însurăței

Un bărbat băut, din Ialomița, i-a alergat pe polițiștii din Însurăței

În cursul zilei de ieri, la ora 19:15, poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Însurăţei au efectuat semnalul regulamentar de oprire a unui autoturism ce se deplasa pe raza oraşului.

Întrucât şoferul nu a oprit, poliţiştii au pornit în urmărirea acestuia pe o distanță de aproximativ 4 km, reuşind oprirea vehiculului pe DE 584.

La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat, în vârstă de 31 de ani, din judeţul Ialomiţa. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,92 mg/l, refuzând recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului şi refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

De asemenea, atât tânărul, cât şi pasagera care se afla cu acesta în autoturism au fost sancţionaţi contravenţional, cu amendă, în valoare totală de 3.000 de lei conform Ordonanței Militare nr.3/2020.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •