Trofeul George Grigoriu merge în Italia

Duminică seara, pe scena Casei Tineretului din Brăila a avut loc Gala Laureților ediției a XIX-a a Festivalului Internațional de Muzică Ușoară George Grigoriu. la această ediție au participat 24 de concurenți, dintre care 12 din Românie, unul din Cipru, o concurentă din Kazahstan, o concurentă din Ucraina, 7 concurenți din Italia, și două dete, tot din Italia. Marele Trofeul al festivalului a fost câștigat de Matteo Spanu, alias Matthew Vane, din Italia.

Premiul I, în valoare de 2000 de euro, a fost câștigat de Almagul Battaliyeva, din Kazahstan. În decursul timpului au participat 4 concurenți din Kazahstan la Festivalul George Grigoriu și toți au câștigat premii, inclusiv Trofeul George Grigoriu.

Premiul al II-lea, în valoare de 1500 de euro, a fost câștigat de Tancredi Maryam, 25 de ani, din Napoli, Italia, câștigătoare a Concursului ”Vocea Italiei”, impresariată de Rocco Palazzo.

Premiul al III-lea, oferit de Bella Italia, în valoare de 1000 de euro, a fost câștigat de Iorio Ylenia, de 26 de ani, din Italia, impresariată de Rocco Palazzo.

Mențiunea, în valoare de 500 de euro, oferit de Farmaciile Iris, a fost obținută Duetul format din Erica Candelaresi (26 de ani) & Flavia Buoncristiani (17 ani), din Italia. Erica Candelaresi a participat și la ediția de anul trecut a Festivalului, dar nu a obținut niciun premiu.

Premiul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, în valoare de 2500 de lei, a fost câștigat de Ioan Rareș Andrei, 19 ani, din București, student la Universitatea de Muzică din București, care este la a doua participare la Festivalul George Grigoriu.

Premiul special Pompilia Stoian, î valoare de 500 de euro, a fost câștigat de Stoleru Samira-Maria, de 16 ani, din Bacău.

Premiul special, în valoare de 300 de euro, oferit de pictorița Ramona Puls, a fost adjudecat de Solomie Maria-Anastasia, de 16 ani, din Arad.

Exit mobile version