Tir incarcat cu fier vechi rasturnat la Gulianca

Tir incarcat cu fier vechi rasturnat la Gulianca

Circulaţia rutieră a fost restricţionată pe DN23 Brăila – Focşani, în zona localității Gulianca, din cauza unui eveniment rutier.

În această dimineață, în jurul orei 7.30, un tir încărcat cu fier vechi s-a răsturnat între localităţile Gulianca şi Corbu Nou, judeţul Brăila, din cauza unei defecţiuni tehnice, ocupând o bandă a părţii carosabile.

Până la ora 9.00 s-a circulat pe un singur fir, alternativ, fără a fi înregistrate la acest moment valori ridicate de trafic. În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto.

ISU Dunărea Brăila a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD. Pentru eliberarea carosabilului s-a acționat și cu o macara și un buldoexcavator.

Potrivit IPJ Brăila, TIR-ul era condus de un cetăţean sârb, în vârstă de 49 de ani, care a adormit la volan pe fondul consumului de alcool, a intrat pe contrasens şi s-a răsturnat.

În urma accidentului, a rezultat rănirea uşoară a şoferului, care a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila pentru îngrijiri medicale.

În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat că şoferul avea o alcoolemie de 0,95 mg/litru alcool pur în aerul expirat, pe numele acestuia fiind întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Exit mobile version