Cultura

Teatrul Maria Filotti și Muzeul Brăilei au realizat filmul documentar ”Brăila, misiune pentru România”

Teatrul Maria Filotti și Muzeul Brăilei au realizat filmul documentar ”Brăila, misiune pentru România”

Așa cum și-au propus de anul trecut, în ultima zi a Anului Cultural Brăila 650 și a Anului Centenar România 100, Teatrul Maria Filotti va prezenta în premieră filmul documentar ”Brăila, misiune pentru România”. 

Regia și scenariul filmului documentar ”Brăila, misiune pentru România” aparțin regizoarei Anca Cismaru, montajul și ilustrația muzicală lui Ștefan Cudalbeanu, fiind o producție 2019 a Teatrului Maria Filotti, cu colaborarea Muzeului Brăilei Carol I, prin consultanța managerului Muzeului, prof. univ. dr. Ionel Cândea.

Prezentarea filmului se va face în contextul unei complexe manifestari dedicate încheierii Anului Aniversar Brăila 650, realizate de Primăria Municipiului Brăila și programată sâmbătă, 19 ianuarie, de la ora 16,00, la Sala Studio Bujor Macrin a Teatrului Maria Filotti.

Acest film dorește să marcheze simbolic un eveniment care timp de un an a polarizat atenția brăilenilor și nu numai și să deschidă, tot simbolic, anul în care Teatrul Maria Filotti va marca alt eveniment cultural deosebit, împlinirea a 70 de ani de existență a sa, ca instituție de spectacole profesionistă. 

În anul 1949 a luat fiinţă la Brăila Teatrul de Stat permanent, prin mutarea în oraş a uneia dintre echipele Teatrului Poporului din Bucureşti. Sediul permanent este stabilit pe locul actualul imobil. Pentru o scurtă perioadă, instituţia poartă denumirea de Teatrul de Stat Brăila – Galaţi. Direcţia Teatrelor şi Muzicii a decis ca la conducerea teatrului să fie numit Victor Dumitrescu Bumbeşti, o personalitate cunoscută în lumea teatrală a vremii.

Prin mutarea teatrului la Brăila, oraşul a devenit gazda unor reprezentaţii susţinute de nume prestigioase ale scenei dramatice naţionale: Neamtzu Ottonel, Ana Colda, Nataliţa Pavelescu, Ion Aurel Manolescu, Ionescu Dumitru (cunoscut sub pseudonimul Titu Vedea).

Pe 24 aprilie s-a jucat primul spectacol: „La Ilie Bun şi Vesel” de Ion Damian. Până la încheierea stagiunii teatrale în iulie, au mai avut loc două premiere: “La telefon Taimirul” după C. Isaef şi A. Galici şi “Scufiţa Roşie” de E. Ciornâi – prima piesă pentru copii montată la teatrul permanent din Brăila.  

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •