Cultura

Teatrul ”Maria Filotti” prezintă sâmbătă și duminică spectacolul ”8 femei”

Teatrul ”Maria Filotti” prezintă sâmbătă și duminică spectacolul ”8 femei”

Sâmbătă, 14 decembrie şi duminică, 15 decembrie 2019, de la ora 18,00, la Teatrul “Maria Filotti”, sala Bujor Macrin, se joacă piesa 8 FEMEI de Robert Thomas, în regia lui Radu Nichifor.

În ajun de Crăciun capul unei familii bogate este descoperit mort în patul său, înjunghiat, iar ucigaşul se pare că nu poate fi decât una dintre cele opt femei aflate în casă. Pe parcursul investigaţiilor fiecare dintre cele opt va avea o poveste de spus, iar secretele care vor ieşi la iveală vor adânci şi mai mult misterul căci toate opt sunt suspecte cu mobil intemeiat.

Cu o distribuţie exclusiv feminină, textul lui Robert Thomas oferă excepţionale partituri actoriceşti, opt biografii complexe aşteptând voci puternice care să le rostească angoasele şi să le joace destinul.

Spectacolul are loc la Sala Studio, sala ingenios și colorat transformată în spațiu intim, în același timp familiar și familial. Un spațiu al sărbătorii devenit peste noapte spațiu al dezvăluirilor, al izbucnirii conflictelor latente, al mărturisirilor și al (auto)descoperirii. 

Distribuția:

Augustine- MONICA IVAŞCU 
Gaby-RAMONA GÎNGĂ
Mamy- ELENA ANDRON 
Pierette – EMILIA MOCANU
Louise- CĂTĂLINA NEDELEA
Madame Chanel- WANESSA RADU
Suzon – NARCISA NOVAC 
Catherine -IULIA VASILESCU

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •