Sâmbătă, 8 ianuarie, de la ora 18.00, la Sala Mare, se joacă spectacolul ”Gaițele”, de Al. Kirițescu, în regia lui Radu Nichifor. Spectacolul se adresează în egală masură atât tinerei generații, dar și publicului matur, avizat și dornic de comedie. “Gaițele” sau “Cuibul de viespi”, cum se intitula la începutul anilor ’30, reprezintă un text de mare forță dramatică, din care se degajă o energie uriașă.
Distribuția: Monica Zugravu-Ivașcu, Elena Andron, Ramona Gângă, Corina Borș, Dan Moldoveanu, Cătălina Nedelea, Florentina Popa, Iulia Vasilescu, Zane Jarcu, Marcel Turcoianu și Valentin Terente. Decoruri și costume: Vioara Bara.
Duminică, pe 9 decembrie, tot de la ora 18.00, tot la Sala Mare, sunteți așteptați la ”Bărbați, femei și viața dintre ei”, patru piese scurte de Anton Pavlovici Cehov, direcția de scenă Victor Ioan Frunză. ”Calhas” (”Cântecul lebedei”), ”Ursul”, ”Jubileul” și ”Cerere în căsătorie”, patru povești, patru bijuterii teatrale, patru “tablouri” în care cu greu nu te poți recunoaște! Patru pretexte de virtuozitate regizorală au fost transformate de inteligența, rafinamentul și intuiția regizorală într-unul singur, profund și unitar stilistic.
Cehov, alături de alți mari dramaturgi din istoria teatrului, a fost și rămâne unul dintre profunzii “terapeuți”, probabil și prin adevărul etern al abordării temelor universal valabile ale Umanității. Directorul de scenă, Victor Ioan Frunză, abordează celebrele pagini din creația dramaturgului rus, din punctul de vedere al inovării noțiunii de vodevil, astfel că, prin acest spectacol, luăm contact și cu postura de autor de comedie a marelui Cehov.
Distribuția: Alin Florea, Ramona Gîngă, Corina Moise, Valentin Terente și Adrian Ștefan. Scenografia: George Mosorescu.