Silviu Mares 10 august 2020

Duminică seara, la ora 21:05, poliţişti din cadrul Poliției Orașului Însurăței l-au oprit în trafic pe un tânăr, în vârstă de 26 de ani, din orașul Însurăței, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea în aerul expirat o îmbibație alcoolică de 0,77 mg/l, fiind condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Pe numele său a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

Comentarii