Actualitate

Tânăr din comuna Traian, băut și fără permis la volan pe raza orașului Ianca

Tânăr din comuna Traian, băut și fără permis la volan pe raza orașului Ianca

În această dimineață, polițiști din cadrul Poliției Orașului Ianca l-au oprit în trafic pe un tânăr, în vârstă de 24 de ani, din comuna Traian, în timp ce conducea un vehicul pe raza orașului Ianca.

Întrucât, tânărul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea în aerul expirat o îmbibație alcoolică de 0,47 mg/l, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că brăileanul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

De asemenea, s-a constatat și faptul că acesta figura în carantină la domiciliu, fiind sancționat contravențional cu amendă, în valoare de 1.000 lei conform Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19.

Totodată, pe numele său  a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •