Actualitate

Șoferi prieteni ai Zeului Bachus depistați la volan

Șoferi prieteni ai Zeului Bachus depistați la volan

În preajma sărbătorilor Crăciunului, polițiștii au continuat să depisteze în trafic șoferi care s-au urcat la volan după ce au consumat băuturi alcoolice.

La data de 21.12.2019, la ora 02:20, polițiști din cadrul Biroului Ordine Publică l-au depistat pe un bărbat de 32 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Călărașilor, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0.55 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, la ora 07:10, polițiștii l-au depistat și pe un tânăr, în vârstă de 29 de ani, din Brăila, care, deși avea în aerul expirat o îmbibație alcoolică de 0,50 mg/l, acesta conducea o mașină pe strada Griviței din municipiu.

Ambii șoferi au fost conduși la spital pentru recoltarea unor probe biologice de sânge.

Pe numele lor au fost întocmite dosare penale pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •