Actualitate

Situația evoluției noului coronavirus în Brăila și în țară

Situația evoluției noului coronavirus în Brăila și în țară

Pentru limitarea răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus, Prefectura Județului Brăila a comunicat că astăzi, 06 mai 2020, la nivelul județului Brăila sunt monitorizate 194 de persoane, aflate în izolare voluntară și 166 de persoane care se află în carantină instituționalizată.

Până la această dată, 5150 de persoane au ieșit din autoizolare, la încheierea celor 14 zile și 821 de persoane au primit avize epidemiologice de a ieși din carantină instituționalizată.

De asemenea, conform raportării DSP Brăila, în prezent, sunt 22 cazuri confirmate pozitiv de COVID-19, dintre care 19 cazuri au fost declarate vindecate. În datele furnizate de INSP, Brăila figurează astăzi cu 24 de persoane confirmate cu coronavirus, dar două dintre acestea au fost confirmate în alte județe, aceștia având doar buletin de Brăila.

Până astăzi, 6 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 14.107 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 5.788 au fost declarate vindecate și externate.

Totodată, până acum, 858 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călărași, Maramureș și Olt, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 270 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 244 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 13.545 de  persoane. Alte 20.634 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 217.139 de teste.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •