Joi, 24 iunie 2021, la Brăila se sărbătoresc Sânzienele și Ziua Internațională a IEI, în cadrul Festivalului de Tradiții Populare. Cu acest prilej a fost pregătit un program variat, care cuprinde spectacole, expoziții, ateliere, recitaluri și dansuri folclorice.

Biblioteca Județeană „Panait Istrati” a pregătit atât pentru copii, cât și pentru adulți, următoarele activități:

-10.00-13.00 – Atelier de cusut podoabe din lemn;

-16.30-18.30 – Poveștile Iei, Atelier de cusut cămăși tradiționale.

De asemenea, în curtea instituției se vor organiza și alte evenimente tematice:

– Începând cu ora 17.30 elevii Școlii de Arte „Vespasian Lungu” vă invită la „Prezentarea costumului popular din zona Brăilei” și la spectacolul de muzică populară „Tradiții folclorice”;

– Casa de Cultură a Municipiului Brăila continuă programul serii cu spectacolul folcloric „Sânziene”, unde vor evolua: grupul folk „Generații”, Ansamblul „Pandelașul” și solista Alexandra Spînoche.

În plus, membrii Uniunii Județene Solidaritatea Pensionarilor din Brăila marchează această zi prin organizarea evenimentului “Povestim despre tradiții cu seniorii”, care se va desfășura tot în spațiul Bibliotecii.

Pe de altă parte, iubitorii tradițiilor populare sunt invitați în intervalul orar 10.00-16.00 la Secția de Etnografie a Muzeului “Carol I”, la Expoziția de costume populare românești – o incursiune în lumea satului și a vestimentației autentice din diferite zone etnografice ale țării.

La Centrul de Creație programul manifestărilor debutează la ora 10 cu o expoziție tematică organizată de elevii din clasa pregătitoare a Liceului de Arte „Hariclea Darclee”. Ziua continuă cu spectacolul „Basmul transpus în folclor” și cu Atelierul de revitalizare a patrimoniului immaterial „Jocul”, programul încheindu-se cu un recital folcloric susținut de Ansamblul „Zestrea Bărăganului” și solista Maria Ciocan.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •