Actualitate

Razii de weekend ale polițiștilor

Razii de weekend ale polițiștilor

În perioada 20 – 22 septembrie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului, poliţiilor orăşeneşti şi cei ai secţiilor de poliţie rurală arondate au acţionat atât în municipiu, cât şi în localităţile din mediul rural, în zona pieţelor, precum şi a celor cu profil discotecă, club, cafe-bar ş.a., pentru menţinerea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, prevenirea şi combaterea faptelor ilegale.

De asemenea, polițiștii rutieri au acționat pentru creşterea vizibilității, reducerea accidentelor rutiere produse pe fondul consumului de băuturi alcoolice și a vitezei, precum și pentru prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri de către conducătorii auto.

Pe timpul activităţilor, au fost verificate 11 societăţi comerciale, au fost legitimate 88 de persoane și au fost oprite în trafic şi controlate 224 de autovehicule, fiind testați cu aparatul etilotest peste 100 de șoferi.

De asemenea, polițiștii brăileni au constatat 79 de contravenţii, pentru care au fost aplicate sancţiuni în valoare totală de peste 38.000 de lei.

Dintre amenzile aplicate 68 au fost pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 4 conform Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, și 7 la alte acte normative.

Ca măsuri complementare, polițiștii au reținut un permis de conducere și 4 certificate de înmatriculare și au confiscat aproape 4 tone de legume și fructe ( fără documente de proveniență), în valoare totală de aproximativ 8.000 de lei.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •