PSD a câștigat 24 de primării, iar PNL a obținut victoria în 20 de UAT-uri

Alegerile locale din acest an au consolidat poziția primarului Marian Dragomir, care a câștigat zdrobitor al treilea mandat, în timp ce la Consiliul Județean Iulian Chiriac și-a consolidat și el poziția, dar cu un scor ceva mai mic, chiar și în municipiu, unde a primit chiar și cu aproape 100 de voturi mai puțin decât Dragomir.

În județ, din cele 43 de UAT-uri, PSD a câștigat 23, iar PNL a câștigat 20, niciunul dintre celelalte partide nereușind să câștige nicio primărie. La Cireșu, unde au fost depuse candidaturi doar din partea PNL și AUR, toți consilierii locali (11) sunt de la PNL pentru că AUR nu a trecut pragul de 5%. La Tudor Vladimirescu a fost cea mai strânsă luptă, între trei candidați, iar diferența dintre câștigător și cel de pe locul 3 a fost de doar 26 de voturi. Aici, candidatul PSD, Mircea Berteșteanu a obținut 303 voturi, urmat de Dumitru Mihaiu (PNL), cu 279 de voturi, și Ionuț Ardeleanu (Dreapta Unită), cu 277 de voturi. La Cireșu, Radu Popa (PNL) a câștigat cu 97,19%.

Primăriile câștigate de PSD sunt: Ianca, Însurăței, Bărăganu, Bordei Verde, Cazasu, Chiscani, Tufești, Stăncuța, Victoria, Unirea, Vădeni, Siliștea, Măxineni, Salcia Tudor, Șuțești, Movila Miresii, Traian, Tudor Vladimirescu, Jirlău, Vișani, Gemenele, Râmnicelu, Mărașu.

PNL a câștigat primăriile din: Făurei, Tichilești, Gropeni, Berteștii de Jos, Viziru, Zăvoaia, Dudești, Ciocile, Roșiori, Ulmu, Cireșu, Galbenu, Frecăței, Scorțaru Nou, Gradiștea, Racovița, Surdila Greci, Surdila Găiseanca, Mircea Vodă și Romanu.

PSD a câștigat primăriile conduse de PNL până în primăvara acestui an, din localitățile: Chiscani, cazasu și Salcia Tudor, iar PNL a câștigat primăriile conduse de PSD în localitățile: Fărei, Dudești, Roșiori, Ciocile și Mircea Vodă,

Exit mobile version