Procesiune cu sfintele moaşte în municipiul Brăila

Duminică, 3 decembrie 2023, au debutat manifestările pastoral-misionare dedicate Sfântului Ierarh Nicolae, ocrotitorului spiritual al municipiului Brăila, prin aducerea sfintelor moaşte ale Sfântului Cuvios Ioan Damaschin şi ale Sfântului Ierarh Nicolae în mijlocul deţinuţilor din Penitenciarul Brăila şi apoi în mijlocul tuturor brăilenilor participanţi la procesiunea „Călători pe cărările sfinţilor“.

În curtea interioară a penitenciarului, ierarhul Dunării de Jos împreună cu un sobor de clerici din protoieria Brăila, în prezenţa conducerii Penitenciarului Brăila, a cadrelor angajate şi a deţinuţilor, a oficiat slujba Acatistului Sfântului Ierarh Nicolae şi au fost rostite rugăciuni către Milostivul Dumnezeu pentru sănătatea şi ajutorul celor aflaţi în acest penitenciar. Au fost aduse spre închinare din patrimoniul sacru al Reşedinţei Arhiepiscopale, racla cu părticele din moaştele Sfântului Ierarh Nicolae. Deţinuţii s-au închinat şi au sărutat sfintele moaşte, primind iconiţe din partea ierarhului locului.

În contextul acestei sărbători, 30 de deţinuţi implicaţi în activităţile cultural-educaţionale şi care nu sunt vizitaţi de rude, au fost răsplătiţi cu daruri de Moş Nicolae – obiecte de igienă personală, fructe, cărţi de rugăciune şi iconiţe.

Începând cu ora 16.30, chiriarhul Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian împreună cu 100 de preoţi din Galaţi şi Brăila, cu copii şi tineri de la şcolile şi liceele brăilene, cu numeroşi tineri îmbrăcaţi în portul popular al zonei Dunării de Jos, precum şi cu credincioşi de toate vârstele au pornit în procesiune cu cele două racle de la biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil“, pe Calea Călăraşilor, până la biserica ocrotită de Sfântul Nicolae.

În continuare, în biserica ”Sfântul Nicolae”, chiriarhul Dunării de Jos a săvârşit slujba Vecerniei unită cu Litia, la finalul căreia a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre viaţa şi activitatea celor doi sfinţi prezenţi prin sfintele lor moaşte în aceste zile în mijlocul brăilenilor, evidenţiind totodată rolul important pe care sfinţii îl au în viaţa credincioşilor.

Duminică seară, odoarele sfinte au fost aşezate spre închinare în biserică, iar începând de luni, 4 decembrie, au fost puse în baldachinul special amenajat în proximitatea bisericii, unde vor rămâne până la sfârşitul manifestărilor duhovniceşti prilejuite de cinstirea Sfântului Ierarh Nicolae în municipiul Brăila.

”Credincioşii se pot închina sfintelor moaşte la biserica „Sf. Nicolae“ din municipiul Brăila, până în data de 6 decembrie 2023, când, după Sfânta Liturghie arhierească, sfintele moaşte se vor întoarce la Galaţi” a precizat pr. Rareş Bucur, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Imagine: Cristian Gîrliceanu

Exit mobile version