Primarul comunei Surdila Greci, Ionel Meiroșu a fost ales președinte al Ligii Aleșilor Locali PNL Brăila

Primarul comunei Surdila Greci, Ionel Meiroșu, a fost sâmbătă, 19 noiembrie, președinte al Ligii Aleșilor Locali PNL Brăila. La ședința Ligii Aleșilor Locali PNL Brăila au participat aproximativ 300 de liberali, fiind prezenți majoritatea aleșilor locali ai partidului din județul Brăila.

Ionel Meiroșu este primarul comunei Surdila Greci din anul 2004, când a fost ales pe listele PD. În 2008 a câștigat al doilea mandat, pe listele PDL, după fuziunea dintre PD și PLD. În 2012 a câștigat al treilea mandat de primar, tot din partea PDL, iar în 2016 și 2020 a câștigat noi mandate de primar, pe listele PNL, al cărui membru a devenit în 2015, după fuziunea dintre PNL și PDL. La alegerile din 2020 a obținut 85,87%.

”Am constatat cu bucurie că au fost prezenți aproape toți aleșii locali din județ, astfel încât noua conducere a Ligii are cu adevărat reprezentativitate.

Îl felicit pe noul președinte al Ligii aleșilor locali PNL Brăila, un om pentru care am tot respectul, un om de toată isprava, un primar de nota 10, care a câștigat în ultimii 20 de ani mandat după mandat, care are o vastă experiență administrativă și politică.

Am avut astăzi discuții constructive cu colegii și am stabilit principalele direcții de acțiune, în pregătirea alegerilor din anul 2024.

Ca președinte al Organizației Județene PNL Brăila, le-am făcut colegilor mei o promisiune clară: PNL Brăila n-o să facă blat cu PSD la alegeri. Va fi o luptă electorală pe bune, nu o cacealma.

Mult succes noii conduceri a Ligii aleșilor locali! Mă bazez pe sprijinul dvs în activitatea politică pe care o vom desfășura de acum înainte, în pregătirea alegerilor și bineînțeles, și în campaniile ce vor urma.” spune Alexandru Popa, președintele PNL Brăila.

Exit mobile version