Prezență la vot mai mare decât în 2020, dar Brăila este cu aproape 4 procente sub media națională

La ora 22, la închiderea urnelor, prezența la vot în județul Brăila a fost de 48,63%, cu peste 7 procente mai mult decât la alegerile locale din 2020. În județul Brăila au votat 132.213 de persoane, dintre care 73.499 în mediul urban și 58.714 în mediul rural. În municipiul Brăila au fost prezenți la vot 63.786 alegători, dintre care 1.353 au votat pe lista suplimentară, iar 603 au votat prin intermediul urnei mobile. Prezența la vot la nivel național, la alegerile locale, a fost de 52,4%.

Pe total județ, categoria de vârstă cu cea mai mare prezență o reprezintă alegătorii cu vârsta între 45 și 64 de ani, cu 55.457 votanți prezenți la urne, în timp ce persoane cu vârsta între 18 și 44 de ani au fost doar 41.105 de alegători prezenți la urne.

În municipiul Brăila, cel mai mare număr de alegători a fost reprezentat de categoria de vârstă 45-64 de ani, unde au fost la vor 14933 de femei și 12601 bărbați, în timp ce alegători cu vârsta între 18 și 44 de ani, au fost prezenți la urnă doar 17.264 persoane.

În total, în municipiul Brăila au votat 34391 de femei și 29395 bărbați.

În județ, cea mai mare prezență la vot a fost la Mărașu, unde s-au prezentat la vot 75,28%, adică aproape tot ce a mișcat în comună. Prezență de peste 70% s-a înregistrat în comunele Surdila Găiseanca – 71,45%, Racovița – 71,44%, Gradiștea – 70,69%. Cea mai mică prezență la vot din județul Brăila a fost în municipiu, apoi la Chiscani, unde au fost prezenți la vot doar 48,18% și Însurăței, cu 50, 86%.

Exit mobile version