Actualitate

Polițiștii locali au aplicat amenzi de 20000 lei pentru nerespectarea curățeniei sau a ordinii publice

Polițiștii locali au aplicat amenzi de 20000 lei pentru nerespectarea curățeniei sau a ordinii publice

În perioada 30.08.2019 – 02.09.2019, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică al Poliției Locale Brăila au aplicat mai multe sancțiuni contravenționale persoanelor surprinse încălcând prevederile în vigoare privind respectarea curățeniei pe domeniul public al municipiului Brăila sau legislația privind ordinea și liniștea publică.

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică au sancționat 19 persoane care fie au consumat semințe, aruncând cojile pe stradă, fie au încălcat legislația privind consumul de băuturi alcoolice, ori care au avut un comportament inadecvat.

Astfel, 18 persoane au fost surprinse în timp ce consumau semințe și aruncau cojile pe jos, în diverse zone din municipiu – Parcul Monument, str. Mihai Eminescu, B-dul Independenței, zona str. Impăratul Traian – Căpitănia Portului Brăila. Este vorba despre persoane cu vârste cuprinse între 16 și 34 de ani, cărora li s-au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare totală de 16.500 lei.

De asemenea, alte 3 persoane au fost surprinse în timp ce consumau băuturi alcoolice în alte locuri decât cele autorizate, pentru fapta lor primind sancțiuni contravenționale în valoare totală de 300 lei.

În aceeași perioadă au mai fost depistate 4 persoane în timp ce aruncau gunoi pe domeniul public, în Parcul ANL Lacu Dulce, pe Aleea Ipotești și pe Șoseaua Buzăului. În cauză au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 2.700 lei.

Totodată, în noaptea de 2 spre 3 septembrie 2019, un brăilean în vârstă de 41 ani a fost sancționat contravențional cu suma de 500 lei, pentru că asculta muzică la un volum foarte ridicat, tulburând liniștea locuitorilor din zonă.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •