Politistii braileni au depistat o societate comerciala care nu mai detinea autorizatie de functionare din 2015

În ziua de 8 ianuarie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila au acţionat, pe raza municipiului Brăila, având ca principal obiectiv prevenirea accidentelor rutiere şi asigurarea ordinii şi liniştii publice.

Pe timpul activităţilor au fost verificate 8 societăţi comerciale, au fost legitimate 70 de persoane şi au fost oprite în trafic 58 de vehicule.

În urma verificării unei societăţi comerciale din municipiul Brăila, poliţiştii au constatat că aceasta nu deţine autorizaţie de funcţionare din anul 2015.

Totodată, reprezentantul acesteia nu le-a putut prezenta poliţiştilor documentele de provenienţă a mărfurilor expuse la vânzare.

Societatea a fost sancţionată contravenţional cu amendă, în valoare de 2.000 de lei, conform Legii 12/1990, iar marfa, în valoare de aproximativ 10.000 de lei, constând în produse alimentare, nealimentare, industriale şi vestimentare, a fost ridicată în vederea confiscării.

De asemenea, pentru neregulile constatate poliţiştii au aplicat 15 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 8.000 de lei, dintre care 13 pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi 2 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.

Exit mobile version