Actualitate

Polițiștii au confiscat articole vestimentare în valoare de 200 de lei

Polițiștii au confiscat articole vestimentare în valoare de 200 de lei

La data de 04 septembrie a.c., poliţiştii brăileni au desfășurat acțiuni pe raza județului Brăila.

În cursul zilei de miercuri, 4 septembrie a.c., poliţiştii brăileni au acţionat, pe raza județului, pentru prevenirea ilegalităţilor privind ordinea şi liniştea publică şi actele de comerţ.

Aceştia au acţionat şi pentru conştientizarea şoferilor cu privire la riscurile la care se expun încălcând regulile de circulaţie, în vederea salvării de vieți și prevenirea accidentelor rutiere grave.

Pe timpul activităţilor au fost verificate 8 societăți comerciale și oprite în trafic şi controlate 50 de autovehicule.

De asemenea, cu această ocazie, au fost aplicate 14 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 7.000 de lei.

Dintre acestea, 2 au fost pentru încălcarea prevederilor Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, 10 la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice și două la un alt act normativ.

Ca măsură complementară, polițiștii au confiscat articole vestimentare, în valoare de 200 de lei, ce erau destinate comercializării, însă pentru care nu existau documente de proveniență, și au reținut două certificate de înmatriculare.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •