Polițiștii au aplicat 110 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 50.000 de lei

Ieri, 14 septembrie a.c., în cadrul acțiunii BLOCADA, desfășurată în sistem integrat, polițiștii și jandarmii au desfășurat 9 acțiuni pentru prevenirea și descurajarea faptelor comise cu violență, a situațiilor de risc și pentru combaterea consumului de droguri. Activitățile și controalele au vizat prevenirea și combaterea infracțiunilor comise cu violență, a tâlhăriilor, a infracțiunilor de furt din buzunare, dar și monitorizarea situațiilor conflictuale și aplicarea măsurilor legale care se impun.

Acțiunile desfășurate au fost menite să identifice și să abordeze în mod eficient orice potențială amenințare pentru siguranța societății, intervenindu-se la 30 de evenimente, 25 dintre acestea fiind sesizate prin apel SNUAU 112.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 110 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 50.000 de lei, iar ca măsură complementară aceștia au reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 6 permise de conducere și 3 certificate de înmatriculare.

În cadrul acțiunilor au fost legitimați cetățenii, fiind informați cu privire la riscurile consumului de droguri și consecințele unui comportament agresiv și controlate autovehiculele oprite.

Joi dimineață, 14 septembrie a.c., în intervalul orar 07:30-12:00, Secția 2 Poliție Rurală Brăila, Poliția Orașului Ianca și Însurăței a acționat pe raza de competență, în zona unităților de învățământ, fiind efectuate verificări ale mijloacelor de transport școlar și pentru prevenirea consumului ilicit de droguri.

De asemenea, s-a relaționat cu 15 directori ai unităţilor de învățământ, iar agenții de securitate au fost instruiți cu privire la accesul în unitățile de învățământ.

Polițiștii au legitimat 37 de persoane, au verificat 10 autovehicule de transport elevi și i-au testat cu aparatul etilotest pe conducătorii acestora, fiind verificate și 4 societăți de alimentație publică din zona unităților de învățământ.

Exit mobile version