Structurile Inspectoratul de Poliție Județean Brăila acționează permanent pentru prevenirea și combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniștea comunității, fiind pregătite să intervină atunci când situația o impune. În ultimele 24 de ore, polițiștii au acționat, la nivelul întregului județ pentru a preveni faptele antisociale, organizând 12 acțiuni și au intervenit la 37 de evenimente, dintre care 30 au fost sesizate de cetățeni prin 112.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 136 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 56.280 de lei, iar ca măsură complementară aceștia au reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 7 permise de conducere.
La data de 18 mai a.c., în intervalul orar 18:00-02:00, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Brăila au desfășurat o razie în zona de competență pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică. În cadrul acțiunii au fost verificate mai multe societăți comerciale, au fost legitimate 89 de persoane, și au fost controlate 66 de vehicule, 48 dintre șoferii acestora fiind testați cu aparatul etilotest.
Pentru neregulile constatate au fost aplicate 42 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 14.750 de lei, dintre care 37 conform O.U.G nr. 195/2002 și 5 la alte acte normative.
Sâmbătă, 18 mai a.c., în intervalul orar 17:00-01:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Făurei și Poliției Orașului Ianca au desfășurat o acțiune în zona de competență pentru prevenirea faptelor comise cu violență. Astfel, au fost legitimate 97 de persoane, au fost controlate peste 50 de vehicule și au fost aplicate 23 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 14.730 de lei.