Silviu Mares 22 noiembrie 2020

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 5.837 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), din care 104 înregistrate la Brăila, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 22 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 418.645 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), din care 5088 la Brăila, 180 fiind ale unor pacienți din alte județe. Până astăzi, la nivel național, 295.148 de pacienți au fost declarați vindecați.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, a ajuns la 3,25 la nivel de județ, iar în municipiu acesta a depășit 4,5. Coeficienți de infectări cumulate în ultimele 14 zile mai mari de 6 la mia de locuitori sunt în județele: Sibiu, Sibiu, Cluj, Constanța și Alba, dar și în municipiul București. Doar 15 județe mai au coeficienți de infectări sub 3 la mia de locuitori.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 881 de persoane au fost reconfirmate pozitiv, din care 6 la Brăila.

Până astăzi, 10.047 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat, din care 207 la Brăila. În intervalul 21.11.2020 (10:00) – 22.11.2020 (10:00) au fost raportate 131 de decese (69 bărbați și 62 femei), din care unul la Brăila, al unui pacient din municipiu.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.492, din care 215 în spitalele din Brăila. Dintre persoanele internate la nivel național, astăzi mai erau 1.174 internate la secțiile ATI. 

Pe teritoriul României, 47.525 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 12.587 de  persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 74.922 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 15 persoane.

La Brăila sunt 800 de persoane în carantină la domiciliu și 15 persoane în izolare la domiciliu.

Comentarii