Paznicii au fost iar luati la control

Paznicii au fost iar luati la control
Paznicii au fost iar luati la control

În noaptea de 24 spre 25 iunie, poliţiştii Compartimentului Sisteme de Securitate, din cadrul Biroului Ordine Publică, au desfăşurat o acţiune pe linia respectării prevederilor Legii 333/2003, privind paza obiectivelor, bunurilor şi valorilor, la societăţi comerciale asigurate cu pază proprie sau agenţi de pază din cadrul societăţilor specializate de pază, situate pe raza municipiului.

În acest sens, au fost executate controale la 24 de societăţi comerciale, urmărindu-se, în special, modul de executare a serviciului de către personalul de pază, cunoaşterea consemnului general şi particular al posturilor.

Jenel Şogor, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila:

Deficienţele constatate, paznicii fiind găsiţi sub influenţa băuturilor alcoolice, dormind în timpul serviciului sau părăsind postul de pază fără aprobarea şefului de obiectiv, vor fi aduse la cunoştinţa conducerii unităţilor beneficiare, precum şi conducerii unităţilor specializate de pază prestatoare de servicii de pază, urmând ca la următoarea abatere să se ia măsurile care se impun.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 10 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 700 de lei, conform legii amintite.

Exit mobile version