Nouă jucătoare au anunțat prelungirea contractelor cu Dunărea Brăila. Echipa brăileană s-a despărțit de 4 handbaliste la finalul sezonului 2022-2023

Dunărea Brăila a anunțat că pentru sezonul viitor s-a despărțit de patru jucătoare, iar alte handbaliste de bază și-au prelungit contractele cu gruparea pregătită de Costică Buceschi.

Astfel, din viitorul lot al echipei brăilene nu mai fac parte Mayssa Pessoa, Marija Shteriova, Josipa Mamic și Jovana Sazdovska. Probabil că în zilele următoare vor mai fi și alte jucătoare la care echipa brăileană va renunța.

Conducerea Dunării Brăila a anunțat că portarul Elena Șerban a semnat prelungirea contractului cu Dunărea pe două sezoane astfel că va evolua în continuare pentru echipa brăileană.

”Sunt foarte bucuroasă că am ales să rămân la Brăila. Este un club serios, dornic de performanță, totodată beneficiem de toate condițiile de care avem nevoie. Îmi doresc alături de colege și de staff să avem performanțe mult mai bune și să ne îndeplinim toate obiectivele propuse. Întotdeauna mi-a plăcut publicul de aici, îmi doresc să vină în continuare la sală în număr la fel de mare, să ne susțină ca și până acum și împreună să ne bucuram de victorii” a declarat Elena Șerban.

De asemenea, căpitanul echipei din ultimul sezon, Aneta Udriștioiu a semnat prelungirea contractului și va evolua în continuare pentru echipa din Brăila.

”Sunt onorată și fericită să continui alături de clubul meu de suflet HC Dunărea Braila pentru încă un sezon. Îmi doresc ca anul viitor să avem rezultate notabile împreună. Alb albastra e inima noastră” a declarat Aneta Udriștioiu.

De asemenea, Kristina Liscevic și-a prelungit contractul cu Dunărea Brăila cu încă un an, la fel cum a făcut și extrema dreaptă, brazilianca Jessica Quintino. Nicoleta Balog va continua și ea la Dunărea Brăila, unde se simte ca acasă, mai ales că în ultimul timp a fost și convocată la naționala României. Bielorusa Maryia Kanaval va juca încă un sezon la Dunărea Brăila, unde își dorește să revină la forma care a consacrat-o, ca una dintre cele mai bune apărătoare din Liga Florilor și o handbalistă cu o aruncare foarte puternică de la distanță.

Extrema stânga din Brazilia, Larissa Fais Munhoz Aroujo, venită la Brăila în vara anului 2021, va continua și ea în culorile alb-albastre ale echipei brăilene. Brazilianca, în vârstă de 30 de ani, este în România de 6 ani și a mai jucat la U Cluj, Măgura Cisnădie și Minaur Baia Mare. Centrul Francielle Gomes Da Rocha va juca pentru al treilea sezon consecutiv în culorile Dunării Brăila

Și pivotul naționalei Germaniei, Meike Schmelzer a acceptat oferta conducerii Dunării Brăila de a mai evolua încă un sezon la echipa antrenată de Costică Buceschi.

Exit mobile version