Astăzi, 27.05.2024, la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în prezența domnului secretar de stat Marin Tole și a domnului deputat Alexandru Popa, a fost semnat contractul de finanțare pentru obiectivul de investiții: ”Înființare sistem de distribuție gaze naturale în comuna Gropeni, județul Brăila” in valoare de 143 miliarde lei vechi.
Prin proiect se vor realiza și un număr de 1452 de branșamente, ale locuitorilor, precum și ale instituțiilor și agenților economici care își desfășoară activitatea în comuna Gropeni.
”Mulțumim domnule deputat Alexandru Popa, pentru tot sprijinul acordat în realizarea acestui obiectiv. Mulțumim întregii echipe din cadrul Primăriei comunei Gropeni. Mulțumim locuitorilor comunei Gropeni, pentru încrederea acordată. În perioada imediat următoare, va avea loc licitația și începerea lucrărilor. Fapte, nu vorbe!”, a declarat viceprimarul comunei Gropeni, Nicușor Cocianu, candidatul PNL la funcția de primar al comunei.
Viceprimarul comunei Gropeni a mai spus că Școala Gimnazială din comuna Gropeni, va fi înnoită cu mobilier cât și cu echipamente IT, prin proiectul: ,,Dotare mobilier, materiale didactice și echipamente IT”, proiect finanțat prin PNRR – Fonduri Europene. Valoarea acestui contract este de 3,7 miliarde lei vechi.
Publicitate electorală – Comandat de Partidul Național Liberal, executat de PFA Boală Cristian Silviu, pentru probr.ro, cod mandatar financiar 21240015