MFP a lansat și în luna iulie noi emisiuni de titluri de stat destinate populației

programul Tezaur – ediţia Centenar

programul Tezaur – ediţia Centenar

 MFP  a lansat și în luna iulie a.c. noi emisiuni de titluri de stat destinate populației

Începând cu data de 05 iulie 2019, în cadrul Programului TEZAUR, Ministerul Finanţelor Publice a lansat o nouă emisiune de titluri de stat destinate exclusiv populației, cu scadențe la 1, 2, 3 și 5 ani şi dobânzi anuale de 3,5%, 4%, 4,5% și, respectiv, 5%. Veniturile aferente sunt neimpozabile.

Titlurile de stat pot fi cumpărate:

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. A fost eliminată plafonarea sumelor care pot fi investite de persoanele fizice în cadrul acestor emisiuni.

Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea, în perioada de subscriere, a unei cereri de anulare. Ulterior, subscrierile sunt irevocabile și nu mai pot fi anulate.

Titlurile de stat sunt în forma dematerializată şi au valoare nominală de 1 leu. Dobânda este plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune.

De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur pot fi transferabile si se pot răscumpăra în avans.

În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moștenitorilor, care prezintă documentele legale care le atestă calitate.

Emiterea titlurilor de stat pentru populație va continua pe parcursul anului 2019.

Prospectul de emisiune și orice eventuale modificări ale acestuia sunt publicate pe www.mfinante.ro, www.datoriepublica.mfinante.gov.ro, www.comunicatii.gov.ro, www.posta-romana.ro.

Exit mobile version