Marian Pita va participa la europenele de seniori

Marian Pita va participa la europenele de seniori
Marian Pita va participa la europenele de seniori

Astăzi după amiază, secția de box a CSM Brăila a organizat o conferință de presă în care au anunțat prezența la Campionatele Europene de box pentru seniori a sportivului Marian Pița. La conferința de presă a participat, alături de sportivul brăilean și antrenorii de la club, George Perțea și Gigi Moise, antrenorul federal Valentin Vrînceanu, dar și președintele CJ Brăila, profesor Viorel Mortu. Marian Pița va boxa la categoria 69 Kg pentru medalie, dar și pentru calificarea la Campionatul Mondial de la Doha 2015.

Valentin Vrînceanu s-a declarat onorat că participă la un astfel de eveniment și s-a arătat bucuros de faptul că Marian Pița va participa în perioada 07 – 15 august la Campionatul European de Box ce va avea loc la Samokov, Bulgaria, considerând că această participare poate fi încununată cu un succes, care să reînoade tradiția boxului brăilean de a câștiga medalii la competițiile internaționale. De altfel, Marian Pița a intrat în circuitul boxului internațional după ce anul trecut a câștigat Centura de Aur, iar anul acesta, la aceeași competiție de tradiție organizată în România, s-a clasat pe locul 2. Antrenorul Valentin Vrînceanu s-a ocupat în ultimul timp, alături de George Perțea și Gigi Moise, de pregătirea lui Marian Pița, și consideră că acesta este bine pregătit și a înțeles care este drumul și ce trebuie făcut pentru marea performanță. Vrînceanu a precizat că Pița este un băiat deștept, student la ”educație fizică”, care va putea să îmbrățișeze la finalul carierei de sportiv una de antrenor sau de profesor, calități pe care le vede în Marian Pița.

La rândul său, președintele CJ Brăila, Viorel Mortu, a declarat că începând din această toamnă sportul să devină una dintre prioritățile sale. Acesta a spus printre altele că își declară susținerea pentru sportul brăilean de masă sau de performanță și și-a declarat susținerea pentru Marian Pița la europenele de seniori.

[quote]Mă bucur că am putut să particip la acest eveniment. Printre sporturile pe care le vom susține și le vom finanța pe măsura puterilor noastre, evident, va fi și boxul. Pe o parte este un gest cu care vrem să înnodăm o tradiție mare la Brăila, de multe decenii, și să sporim în contemporaneitate ceva din gloria acestui sport aici. Prin aceste mici semne care apar, prin participarea campionului Marian Pița, este un semnal că există un izvor de talente care trebuiesc descoperite de un antrenor. Dumneavoastră nu prea aveți nevoie de vorbe multe, ci de fapte. În zona faptelor, aș spune de acum că vom ajuta pe toți cei care vor ajuta sportul, să contribuie la dezvoltarea lui. Felicit pe Marian ca exponent de vârf al acestui moment, felicit antrenorii care l-au pregătit.[/quote], a spus Viorel Mortu.

La rândul său antrenorul George Perțea a spus că visul său de când a început boxul este o medalie de aur la Jocurile Olimpice, care ar putea să se concretizeze în 2020, în 2024 sau de ce nu chiar în 2016 dacă vom avea vreun sportiv calificat. Acesta i-a solicitat președintelui CJ Brăila sprijin pentru un Centru de Excelență la Brăila, în care să vină copii de la țară, să le asigurăm cazare și masă, dar și condiții de școlarizare și condiții de performanță. Președintele CJ a spus că așteaptă un proiect de finanțare de acest gen și după ce va fi verificat și analizat va putea fi finanțat ”fără probleme”.

La rândul său, Marian Pița a declarat:

[quote]În primul rând îmi doresc o calificare la mondiale și apoi, dacă se poate și o medalie la aceste europene. Pregătit sunt fizic și psihic, cu o medicamentație adecvată, având și sprijinul antrenorilor sper să fac o figură cât mai frumoasă în Bulgaria.[/quote]

Participarea lui Marian Pița la europenele de seniori este posibilă cu ajutorul sponsorului SC Miofan Agrotrans SRL Ianca, care îi asigură sportivului condițiile de participare. Marian Pița este la al doilea an la seniori și va împlini 20 de ani pe 2 octombrie.

România este reprezentantă la acest campionat european de șapte sportivi: Nistor Mihai, care va reprezenta România și la Jocurile Olimpice de la Rio de anul viitor la categoria + 91 Kg. Andreiana Răzvan categoria 56 kg, Băluță Ionut la 60 de kg, Niculescu Florentin la 64 de kg, Pița Marian la 69 de kg, Cristea Cătălin la categoria 81 de kg. Staful tehnic este compus din Relu Auraș – antrenor principal, Ablalim Ferodim – antrenor, Mihai Constantin – antrenor, Dorobanțu Dumitru – antrenor și team liderul echipei Alexandru Ion Daniel.

Exit mobile version