Mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pus în aplicare de polițiști

Conducea un autoturism cu numere provizorii expirate

Conducea un autoturism cu numere provizorii expirate

La data de 26 ianuarie a.c., în jurul orei 16:00, polițiști din cadrul Postului de Poliție Comunal Movila Miresii au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii.

Astfel, polițiștii l-au depistat pe raza localității Movila Miresii, pe un bărbat, în vârstă de 43 de ani, din aceeași localitate, pe numele căruia, Judecătoria Brăila, a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii, acesta fiind condamnat la pedeapsa de doi ani și patru luni închisoare ca urmare a săvârșirii infracțiunilor de ultraj și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Bărbatul a fost încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranță Galați.

Exit mobile version