Maior Ionescu Lucia, șef Birou Resurse Umane în cadrul IJJ Brăila a prezentat în cadrul unei conferințe de presă activitățile desfășurate de Biroul Resurse Umane în contextul concursurilor de încadrare în instituțiile M.A.I..
Aceasta a spus că Biroul Resurse Umane s-a orientat încă de la începutul anului pe diminuarea deficitului de personal. Aceasta a spus că la IJJ Brăila au fost 21 de candidați înscriși pentru sesiunea de primăvară- vară de admitere la școlile postliceale de subofițeri de jandarmi, iar în urma probelor au fost admiși 8 candidați la aceste școli. Pentru studiile superioare au aplicat 5 candidați, iar admiterea este încă în desfășurare.
”Cel mai important criteriu pe care îl avem pentru diminuarea deficitului de personal este recrutarea din sursă externă sau rechemare în activitate. Pentru aceasta au fost solicitate 25 de posturi, dintre care un post pentru studii superioare, care a fost admis și se așteaptă ordinul pentru încadrare”, a spus șefa Biroului resurse Umane din cadrul IJJ Brăila.
Examenul pentru cele 24 de posturi pentru candidați cu studii medii este în desfășurare. Pentru aceste posturi au fost depuse circa 350 de dosare și au fost admiși pentru concurs 129 candidați. Concurența cea mai mare este pentru cele două posturi de subofițer de la Biroul financiar. Examenul scris va avea loc pe 14 septembrie.
În acest an, din rândul absolvenților Academiei de Poliție, au fost repartizați la IJJ Brăila doi ofițeri.
La această dată, IJJ Brăila are un deficit de personal de aproximativ 22%.
”Apreciez că nouă ni s-a acordat un număr mare de indicatori în această sesiune de încadrare directă. Urmează să ne mai vină un număr mare de colegi din promoția de iarnă a școlilor de subofițeri. Chiar și cu acest deficit de personal nu am avut probleme”, a spus colonel Iulian Albăceanu, inspector șef IJJ Brăila.