Silviu Mares 26 septembrie 2020
Inspectorii ITM au depistat 11 persoane care prestau activitate fără a avea contract de muncă în formă scrisă

În perioada 14.09-19.09.2020 la nivelul județului Brăila Inspectoratul Teritorial de Muncă a desfășurat “Campania națională privind verificarea modului de respectare de către beneficiari a prevederilor Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracater ocazional desfășurate de zilieri.

În cadrul acestei campanii s-a urmărit identificarea beneficiarilor care folosesc zilieri şi luarea măsurilor care se impun pentru nerespectarea de către aceştia a prevederilor Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional, şi a normelor metodologice de aplicare a acestei legi. Totodată, s-a urmărit creşterea gradului de conştientizare al beneficiarilor şi a zilierilor care desfăşoară activităţi cu caracter ocazional în domeniile stabilite de legiuitor, în ceea ce priveşte necesitatea aplicării şi respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă și diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea de către beneficiarii din domeniile controlate.

În cadrul campaniei desfășurate de inspectorii ITM Brăila s-a urmărit identificarea beneficiarilor care utilizează munca copiilor şi a tinerilor fără respectarea prevederilor Legii nr. 52/2011 și identificarea beneficiarilor care folosesc zilieri în condiţiile în care se impunea încheierea contractelor individuale de muncă şi luarea măsurilor care se impun pentru respectarea de către beneficiarii din domeniile care fac obiectul campaniei, a prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă.

Inspectorii de muncă au luat măsuri pentru determinarea beneficiarilor de a respecta obligaţia de a înfiinţa, completa registrul de evidenţă a zilierilor şi de a transmite un extras al acestuia la Inspectoratul Teritorial de Muncă în raza căruia societatea îşi are sediul, în termenul legal.

Astfel, în perioada menționată, inspectorii de munca din cadrul I.T.M. Brăila au verificat un număr de 29 beneficiari la care în momentul controlului desfășurau activități un număr de 77 zilieri.

Domeniile de activitate ale beneficiarilor controlați au fost: cultivarea cerealelor, restaurante, hoteluri si alte facilități de cazare, cultivarea plantelor pentru înmulțire, activități în ferme mixte (cultură vegetală combinată cu creșterea animalelor).

Cu ocazia controalelor au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale, totodată fiind dispuse măsuri de intrare în legalitate, cu termene de raportare la ITM.

Comentarii