S.M.A.: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să vă cunoască, ne puteți spune câteva lucruri despre dumneavoastră?
D.P.P.: M-am născut într-o seară geroasă de ianuarie, pe data 8 al anului 1960 și am locuit împreună cu părinții și sora mea, într-un cartier de la marginea orașului Brăila. Dincolo de locuința noastră tip vagon, se întindea câmpul cultivat cu porumb, casele fiind răzlețe pe vremea aceea. Cu timpul acea îmbinare dintre cartier și câmpul imens a dispărut, cartierul căpătând consistență. Am avut o copilărie frumoasă, fără griji iar, vacanțele de vară le petreceam mai mult hoinărind pe acele câmpuri pline de holde, ajungând uneori până la Dunăre în docuri, urmând calea ferată, alteori mergând în satul Baldovinești și împrejurul acestuia de parcă destinul mă chema în căutarea aventurii, necunoscutul atrăgându-mă neîncetat ca un magnet. Citeam foarte mult, în special cărți de aventuri, poezia pentru mine fiind ca și inexistentă pe atunci. Am început școala generală cu stângul, deoarece tatăl meu m-a dus la Școala nr. 24 din cartier, unde am stat până la strigarea catalogului, când s-a aflat că de fapt eu nu figuram acolo, fusesem repartizat la școala, nr. 22, aflată undeva în apropiere, unde am fost trimis de către director. În consecință am întârziat încă din prima zi, deoarece, când am ajuns eu la Școala nr. 22, elevii erau deja în recreație. Am pătruns în mirificul univers al poeziei după anul 1989, când am descoperit că am un talent deosebit la compunerea versurilor, mai ales atunci când rima suna precum un cântec. Primul meu volum intitulat „Singur cu visul meu” s-a pierdut în negura vremurilor, pe atunci eu având alte gânduri și alt drum de urmat pe atunci fiind preocupat cu alte activități. Am terminat liceul industrial nr. 2, cu profilul prelucrarea lemnului, dar nu am lucrat în acest domeniu, m-am recalificat la locul de muncă în meseria de prelucrare prin așchiere și am lucrat aproape cinci ani la I.U.G. Progresu, în cadrul Fabricii de Excavatoare. Am urmat cursurile Școlii Populare de Artă, secția pictură, sculptură și am lucrat ca pictor decorator la o intreprindere de stat care, pe atunci se numea I.J.G.C.L., până când s-a desființat postul respectiv, după care am fost transferat la o echipă de izolatori, apoi am fost încadrat ca paznic, dar am lucrat și ca dulgher, tâmplar, iar la urmă ca primitor-distribuiror materiale și scule, în Cadrul serviciului Administrativ, unde executam tot ce avea legătură cu acest serviciu, înclusiv muncă de birou, fiind ajutorul șefului direct. Am participat la câteva concursuri literare unde am obținut împortante premii. Am avut două expoziții personale de pictură și una comună de sculptură, la filiala P.R.M al cărui membru activ am fost.
S.M.A.: Citindu-vă biografia mi-am dat seama că, în fața mea, am un scriitor cu o activitate literară complexă! De când pasiunea pentru scris? Este talent nativ sau moștenire de familie?
D.P.P.: Pasiunea mea pentru scris s-a născut în momentul în care am reușit să citesc primul volum. Eram în clasa a cincea când un prieten mai mare ca mine cu un an, mi-a împrumutat o carte voluminoasă întitulată „Spartacus”, cu rugămintea să o citesc. La început dând cu ochii de respestivul volum și constatând câte pagini avea pur și simplu m-am îngrozit, conștient fiind că nu voi avea răbdarea necesară să o citesc până la capăt dar, după multă insistență am acceptat, reușind totuși să-i parcurg paginile în două săptămâni, citind în timpul liber doar câteva ore pe zi, după care a urmat „Winnetou”, toate cele cinci volume și multe altele. Aveam lăngă noi un văr mai mare ca mine cu vreo cinci ani care, avea multe cărți pe care mi le-a împrumut și pe care le-am citit în câteva luni de zile, după aceea am fost nevoit să mă înscriu la Biblioteca pentru copii. Da, doream să scriu și eu precum scriau autorii a căror volume le citisem, fiind un nativ născut. Nu m-am gândit nicio clipă că voi ajunge să scriu versuri, eu dorind să scriu proză, respectiv romane. Am început să scriu versuri încă din anul 1990, începând cu data de 1 martie. Ceea ce la început părea o joacă, cu trecerea timpului a devenit mai mult decât o pasiune. Mult mai târziu, mai exact după anul 2013, am reușit să scriu un nou volum intitulat „Drumul către eternitate” și este dedicat marelui poet Mihai Eminescu, pe care l-am publicat în anul 2015. Fiind totuși la început, neavând o pregătire în acest domeniu, m-am descurcat puțin mai greu fiind nevoit să mă inspir din opera poetului. Fiind și pictor pe a patra filă a volumului de poezii, apare chipul eternului Eminescu, pe care l-am desenat în creion. Au urmat după aceea volumele „Dincolo…” și „Gânduri”. Profesorul meu din liceu, domnul Gheorghe Calotă, căruia i-am oferit câte un exemplar din volumele respective mi-a propus să organizăm o triplă lansare de carte, la Cercul Militar Brăila. Deoarece încă din copilărie doream să devin scriitor, mi-am urmat visul și am reușit să scriu povestiri umoristice pe care le-am adunat la un loc, într-un volum. Am scris și câteva fabule, ele fiind incluse în volumul de poezii intitulat „Dincolo…”. jumătăți de epigramă (doar două versuri rimează) și Proverbe democratice din România în volumul „Speranță”. Câțiva ani la rând, de ziua lui Eminescu, cel care m-a inspirat cel mai mult, am organizat expoziții de desen în creion, după care ne deplasam la statuia poetului aflată undeva în Grădina Mare din orașul Brăila, de parcă între noi exista o legătura tainică. În primul meu volum de versuri pierdut în negura timpului și rămas nepublicat, în modul cel mai subtil cu putință am cerut ajutor Luceafărului să mă ajute și se pare că a făcut-o într-un mod inexplicabil, versurile curgând în gândul meu parcă de la sine sau fiind culese din plafonul de gânduri. În anul 2021 am dat cinci interviuri domnului Aristo Bunescu, reporter la Agenția de Presă Culturală și Sportivă, unde mi-au fost prezentate printre altele și volumele publicate până la acea dată. În ultimul interviu se amintește de poemul fluviu care, se întinde pe 23 de pagini A4 intitulat „Legile nescrise ale naturii”, având peste 2000 de versuri, compusă în câteva zile. Cu ocazia participării mele la marele eveniment organizat de către „Șapte Inimi”, România, în anul 2021, am fost numit „Cavaler al poeziei” și am ocupat loja poetică de argint. Am scris într-un mod mai deosebit, cu versuri inegale plantând rima din loc în loc unde era nevoie, pentru a înflori la vremea cuvenită, punând accent pe ultimul vers alungit cât se poate de mult, pentru a întări cele spuse anterior și a da un farmec aparte poeziei.
S.M.A.: Povestiți-ne despre debutul literar!
D.P.P.: Pentru mine debutul literar a venit pe neașteptate! Terminasem volumul de versuri „Drumul către eternitate”, scris pe un laptop vechi și copiat pe un cd, care la rândul lui stătea închis într-un sertar de multă vreme. Într-o zi, un coleg de muncă, mi-a spus că a fost la o tipografie aflată în apropierea locului nostru de muncă, pentru a face niște afișe, ceva legat de Unirea cu Basarabia. În acest mod am aflat de editura Lucas, unde a doua zi m-am prezentat cu cd-ul, pe care se aflau poeziile. Au acceptat să mi le tipărească iar, următoarele zece volume tot la editura Lucas au fost tipărite, în afară de ultimele două care au fost publicate la editura Inspirescu, ca urmare a participării mele la un concurs de manuscrise, la care am obținut mențiune, la volumul „De la minus la plus infinit” și premiu pentru originalitate la volumul „Semne de întrebare”.
S.M.A.: Scriitorii sunt adesea asociați cu persoanele singuratice sau care trăiesc intens propria lor singurătate, fie ea în doi! Există vreun adevăr în această zicere?
D.P.P.: Da, întradevăr scriitorii sunt asociați cu persoanele siguratice dar, totuși nu se poate scrie stând închiși într-o cameră fie și în doi sau într-un loc aflat în penumbră, pentru că există acțiunea care, trebuie descrisă și pentru acest lucru scriitorul trebuie neapărat să se afle tot timpul în mijlocul acțiunii. În consecință marile evenimente, nasc oamenii de valoare. Totuși este nevoie de o anumită detașare și de renunțare la foarte multe lucruri, pentru a nu fi acaparați în totalitate de evenimentele din jur. Însă există și aici un „dar”, el are nevoie de singurătate și liniște pentru a putea crea ceea ce și-a propus inițial, ori reda cât mai exact întâmplările prin care a trecut sau a fost martor.
S.M.A.: Ce ați simțit atunci când ați publicat prima carte? Ce sentimente v-au încercat?
D.P.P.: Când am publicat prima carte nu m-a încercat absolut niciun fel de sentiment, a fost de parcă era ceva normal să se întâmple acest lucru dar, în mintea mea s-a născut o întrebare: Ce voi face cu cărțile? Era primul meu volum de poezii pe care îl publicasem și nu cunoșteam acele etape care trebuiesc percurse cu ocazia tipăririi unei cărți. drept pentru care le-am făcut cadou prietenilor și colegilor de muncă. În mod normal cred că trebuia să închei un contract cu o editură, să le trimit la o librărie pentru a fi vândute dar, eu am fost mulțumit că am publicat.
S.M.A.: Aveți un loc anume unde vă așterneți gândurile?
D.P.P.: Nu am un loc anume unde aștern gândurile, nu țin un jurnal, acest lucru se întâmplă doar în poezie, prin intermediul versurilor, am și un volum intitulat destul de sugetiv „Gânduri”.
S.M.A.: Până la momentul interviului câte volume aveți tipărite?
D.P.P.: Până la momentul interviului am tipărite 12 volume, dintre care unul intitulat „A tunat și i-a adunat” și cuprinde povestiri umoristice și 2 volume de poezie, având coautor o poetă din Iași, Petronela Mocanu.
S.M.A.: În afară de scris, legat tot de literatură, mai faceți și altceva? Considerați scrisul o meserie din care se pot câștiga bani?
D.P.P.: Da, scrisul este o meserie din care se pot câștiga bani, dar nu atât de mulți precum se câștigă din alte meserii. Am ajutat un prieten să publice două volume de poezii, am executat corectura necesară și mici schimbări de vers pentru a da frumusețea necesară și i-am scris la o carte cuvântul înainte. Este vorba de poetul Ștefan Mihai din Focșani, aflat abia la început de drum. Amintesc aici și de o fată pe nume Mogoșiu Elena care, dorește să ajungă scriitoare, pe care o mai sprijin moral și căreia îi mai dau sfaturile necesare pentru a se ridica la un standard superior, văzând că are înclinația necesară pentru a scrie.
S.M.A.: La care editură v-ați tipărit cărțile și de ce o considerați preferata dumneavoastră?
D.P.P.: Am publicat la editura Lucas din Brăila și o consider preferata mea deoarece, merg eu personal și predau materialul iar, corectura o execut pe suport de hârtie ceea ce este pentru mine mult mai convenabil.
S.M.A.: Participați la evenimente sau cenacluri literare? Sunteți membru al vreunei asociații sau uniuni de creație din Romania sau din afara țării?
D.P.P.: Da, particip la concursuri și la Antologii comune. Nu sunt menbru al vreunei societăți sau uniuni de creație.
S.M.A.: Se scrie mult și lucrul acesta îl cunoașteți și dumneavoastră! Există piață de desfacere în România? Cărui segment de public, vă adresați?
D.P.P.: Piață de desfacere în România există dar, numai pentru un anume grup de scriitori. Eu scriu simplu, românește, pe înțelesul tuturor. Nu m-am adresat unui anume segment de public, volumele mele fiind distribuite gratuit, atât câte au fost ele, la diferite persoane din diferite clase sociale dar, pentru a fi înțeles pe delin de absolut toți cititorii, este necesară o scriere cât mai simplă pentru ca toți să înțeleagă.
S.M.A.: Sunteți un scriitor consacrat! Unde vă pot găsi cititorii activitatea literară și de unde vă pot cumpăra cărțile?
D.P.P.: Nu sunt un scriitor consacrat și nu sunt cărți de vânzare. Am apărut în revista „Litera 13”, din 11 mai 2017, un acronym (PID), ce se impune, unde Jenică Chiriac a prezentat o caracterizare a poetului și o descriere a volumului „Speranță” și amintește de placheta intitulată „O clipă de vis”. În „Cronicile Pricopsitului”, P.I.D se impune, Jenică Chiriac a prezentat volumul de debut „Drumul către eternitate”. În anul 2020 am fost inclus in Antologia „Universum”, volumul nr. 3, apărut la editura Globart Universum Montreal, Canada, cu biografia, cu o poezie intitulată „Visul omenirii” din volumul „O clipă de vis” și două povestiri umoristice, care poartă denumirea „Vino la mama” și “Calu” din volumul intitulat „A tunat și i-a adunat”, primind cu acestă ocazie „Meritul de excelență”. În anul 2021 a fost inclus cu poezii și biografia în Antologia „Lirica unui miez de toamnă”, editura InfoRapArt, Asociația Scriitorilor pentru Promovarea Realizărilor Artistice.
S.M.A.: Este scrisul o formă de eliberare emoțională a sufletului? Vă simțiți împlinit la finalul oricărui manuscris?
D.P.P.: Scrisul este mai mult o exteriorizare a gândurilor dar, depinde și de starea emoțională. După fiecare manuscris simt că nu am spus absolut totul, că mai era ceva de adăugat și de aceea nu mă simt împlinit.
S.M.A.: Cum vă alegeți temele sau ele vă aleg pe dumneavoastră?
D.P.P.: Este dificil de răspuns la această întrebare dar, eu unul cred totuși că în cazul meu este puțin din fiecare, fiind ceva de moment. Scriu titlul ales la întâmplare după care, în funcție de acesta dezvolt mai departe poezia, căutând rime potrivite. Nu am un anume șablon după care compun, așez rima acolo unde simt eu că este mai bine, sunt precum un lăutar care cântă după ureche fără a cunoaște notele.
S.M.A.: V-a trecut prin minte, vreodată, să renunțați la scris? Și dacă da, ce v-ar fi determinat?
D.P.P.: Da, mi-a trecut se multe ori prin minte să renunț la scris, deoarece să fii scriitor în ziua de astăzi este puțin mai dificil. Scriitorul trebuie în primul rând să scrie, după care trebuie să corecteze lucrarea, să facă tehnoredactarea, după care urmează tipărirea cu propii lui bani, fără să vândă absolut nimic, ceea ce este prea mult pentru un om, fie el și scriitor.
S.M.A.: Considerați necesar întroducerea în manualele de literatură a poeziei și prozei contemporane?
D.P.P.: Da, consider că este necesar introducerea în manualele de literatură a poeziei și prozei contemporane, deoarece totul trebuie să evolueze înclusiv în acest domeniu al literaturii.
S.MA.: Ce mesaj aveți pentru tinerele talente?
D.P.P.: Citiți, citiți și iar, citiți, după care puteți scrie!
S.M.A.: Ce proiecte de viitor aveți?
D.P.P.: Ca proiecte de viitor, mi-am propus să termin lucrările începute și abandonate în timp și când spun acest lucru mă refer la cele două romane „Drumul hoților” și „Între vis și realitate” și un volum de povestiri umoristice, intitulat „Altă gâscă în altă traistă”.
S.M.A.: Perioada tumultuoasă prin care trecem v-a afectat în vreun fel activitatea literară și dacă da, în sensul pozitiv sau negativ?
D.P.P.: Pentru mine perioada tumultoasă prin care trecem este ca un fel de izvor de inspirație, pana fiind arma unui scriitor, mijlocul prin care acesta luptă cu nedreptatea din jur pentru o lume mai bună și mai dreaptă. Da, am fost afectat pozitiv dar și negativ, viața fiind sinusoidală, cu suișuri și coborâșuri, în funcție de starea interioară și de evenimentele de zi cu zi.
S.M.A.: La final de interviu, vă rog, lăsați un gând pentru cititori!
D.P.P.: Să citiți cât am reușit să citesc eu și când mă refer la citit adaug că trebuie lecturat orice gen de carte, deoarece din fiecare este ceva de învățat și un scriitor adevărat trebuie să cunoască dacă nu chiar totul, să știe puțin din fiecare.
Sibiana Mirela Antoche,
jurnalist, membru UZPR
