În ziua de 13 iunie, polițiștii brăileni au intervenit la 59 de evenimente, dintre care 49 au fost sesizate de cetățeni prin 112

Principalele misiuni desfășurate de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, în ultimele 24 de ore au fost: menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea infracționalității de orice fel și creșterea gradului de siguranță rutieră. Polițiștii au acționat, la nivelul întregului județ pentru a preveni faptele antisociale, organizând 14 acțiuni și au intervenit la 59 de evenimente, dintre care 49 au fost sesizate de cetățeni prin apel la 112.

Polițiștii au constatat 88 de fapte care au perturbat ordinea și liniștea publică. În toate aceste cazuri, intervențiile au fost imediate și ferme pentru liniștea cetățenilor care ar fi putut fi afectați. În acest sens, au fost aplicate amenzi în valoare de peste 28.000 de lei. Pentru menținerea siguranței rutiere, trei șoferi au rămas fără permis de conducere după ce au pus în pericol siguranța altor participanți la trafic.

De asemenea, au fost oprite din a circula pe drumurile publice autovehiculele care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, două certificate de înmatriculare a fost retrase până la remedierea problemelor constatate. În total, ieri, pe raza județului, au fost semnalate 34 de posibile infracțiuni.

La data de 13 iunie a.c., în intervalul orar 06:30-08.30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier și ai Serviciului Rutier au desfășurat o acțiune în municipiu, pentru reducerea riscului rutier, prevenirea accidentelor rutiere și depistarea persoanelor ce conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise. Astfel, au fost legitimate 12 persoane ce au fost verificate în aplicația eDAC, controlate vehicule și testați toți șoferii cu aparatele din dotare.

Exit mobile version