Actualitate

În Brăila mai sunt 435 persoane în carantină și 1083 în izolare la domiciliu

În Brăila mai sunt 435 persoane în carantină și 1083 în izolare la domiciliu

Astăzi, 14 aprilie 2020, la nivelul județului Brăila sunt monitorizate de către Direcția de Sănătate Publică 1083 de persoane, aflate în izolare voluntară la domiciliu și 435 de persoane care se află în carantină instituționalizată.

Până la această dată, 4.010 de persoane au ieșit din autoizolare, la încheierea celor 14 zile și 303 de persoane au primit avize epidemiologice de a ieși din carantină instituționalizată.

De asemenea, conform raportării DSP Brăila, în prezent, sunt 15 cazuri confirmate pozitiv de COVID-19, dintre care 6 cazuri au fost declarate vindecate și externate.

În ceea ce privește sancțiunile aplicate, Inspectoratul de Poliție Județean Brăila informează că, în ultimele 24 de ore au fost executate peste 100 de misiuni specifice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19. Astfel, s-a verificat modul de respectare a măsurii de izolare sau carantină în cazul a 693 de persoane, în 362 de locații, și au fost supuse controalelor 72 de societăți comerciale pentru a se asigura suspendarea activității.

Potrivit IPJ Brăila, în urma activităților desfășurate de forțele MAI, a fost întocmit un dosar penal, pentru infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals. Totodată, au fost aplicate 137 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 490.000 de lei, pentru nerespectarea măsurii privind restricționarea circulației, în conformitate din Ordonanța Militara nr. 3/2020.

Precizăm faptul că, de la debutul epidemiei, polițiștii au întocmit 6 dosare penale pentru nerespectarea prevederilor legale în contextul Covid-19.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •