HC Dunărea Divizia A a făcut scor în restanța cu Național Brașov

HC Dunărea Divizia A a făcut scor în restanța cu Național Brașov

HC Dunărea Divizia A a obținut o victorie categorică în meciul cu Național Brașov, restanță din etapa a 13-a din seria A a Diviziei A la handbal feminin.

Fetele pregătite de Cristi Preda au câștigat categoric meciul cu brașovencele, deși până în minutul 20 scorul a fost strâns. Brașovencele au condus o singură dată, în minutul 2, scor 0-1, și au mai fost de câteva ori la egalitate cu echipa brăileană, reușind să revină de la 9-5 și să egaleze.

La scorul de 10-10 HC Dunărea II a marcat de 3 ori la rând și s-au desprins la 3 goluri. Național Brașov a marcat pentru 13-11, apoi fetele de la Brăila au înscris de 4 ori și la pauză au intrat în avantaj de 6 goluri, scor 17-11.

Oaspetele au marcat primul gol și în repriza secundă, iar în minutul 36 scorul era 19-13. Fetele de la Brăila au marcat apoi de 6 ori la rând și în minutul 40 diferența s-a majorat la 12 goluri.

Oaspetele au mai redus din handicap, care nu a scăzut însă sub 10 goluri, dar în minutul 54 HC Dunărea II a ajuns să conducă la 14 goluri diferență, scor 32-18. În ultimul minut al meciului handbalistele de la Brăila au marcat de trei ori fără să primească gol și au reușit să se impună la 16 goluri diferență, scor 37-21.

Pentru HC Dunărea II Brăila au marcat: Diana Gașpar – 8 goluri, Ștefania Gheorghe -6, Ioana Conțu -5, Cristina Surdu -3, Mirabela Coteț -5, Iulia Sava -4, Ștefania Epureanu -2, Amalia Terciu -2, Andreea Sandu -2.

Exit mobile version