Galerie foto+video: Etapa a II-a a CNI de dirt-trak

Galerie foto+video: Etapa a II-a a CNI de dirt-trak
Galerie foto+video: Etapa a II-a a CNI de dirt-trak

Sâmbătă și duminică, stadionul Municipal din Brăila a găzduit primele două etape ale Campionatului Național Individual de dirt-trak. În absența sportivilor din Bulgaria sau Ungaria, numărul participanților a fost mai redus, iar principalii favoriți au dominat concursul. 

După ce sâmbătă după amiază s-a desfășurat prima etapă, duminică, de la ora 11.00 s-a desfășurat etapa a II-a, în organizarea celro de la CSTA București. Din cauza accidentărilor etapa de juniori nu s-a mai desfășurat, iar în competiția seniorilor s-au aliniat la start doar 9 sportivi. Etapa a doua s-a desfășurat în 12 manșe, urmată de o semifinală și de finala care a stabilit podiumul etepei a II-a.

Cea mai interesantă mansă a fost a doua, la care s-au aliniat la start Marian Gheorghe, Alexandru Toma și Gabriel Comănescu, aceasta fiind și ordinea în care au trecut linia de sosire în manșă. După cele 12 manșe s-au calificat direct în finala etapei Marian Gheorghe de la CSTA București cu 8 puncte și Alexandru Toma de la CSM Brăila cu 7 puncte. În semifinală s-au bătut pentru celelalte două locuri în finală: Gabriel Comănescu -6 puncte, Stănel Gheorghe – 5 puncte, Ștefan Popa -4 puncte și Florin Barabașu – 3 puncte.

În semifinală, după prima turnantă, Gabriel Comănescu a intrat cu motorul în gard, încercând să evite un contact cu motorul condus de Stănel Gheorghe și manșa s-a reluat cu toți cei patru sportivi la start. La a doua încercare Comănescu a căzut din nou și a abandonat în al doilea tur din cauza unor probleme tehnice și manșa a fost câștigată de Stănel Gheorghe și Ștefan Popa, ambii de la CSM Brăila, care s-au calificat în finală.

În manșa finală (video), Ștefan Popa a căzut în ultima turnantă înaintea intrării în ultimul tur de pistă și cursa a fost întreruptă, clasamentul rămânând cel după trei tururi de pistă, cu Marian Gheorghe pe primul loc, urmat de Alexandru Toma și Stănel Gheorghe.

Clasamentul general după două etape este următorul:

  1. Marian Gheorghe – CSTA București – 22 puncte
  2. Alexandru Toma – CSM Brăila – 17 puncte
  3. Gabriel Comănescu – CSM Brăila – 14 puncte
  4. Stănel Gheorghe – CSM Brăila –  11 puncte
Exit mobile version