Silviu Mares 10 aprilie 2020

În cursul zilei de ieri, 9 aprilie 2020, un poliţist de frontieră brăilean, care se afla în timpul liber, a reţinut două femei care sustrăseseră mai multe bunuri dintr-un Hipermarket din municipiul Brăila.

În data de 09 aprilie a.c., în jurul orei 14.20, un poliţist de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila, în vârstă de 38 ani, aflat în timpul liber, a observat două persoane de sex feminin care au ieşit alergând dintr-un Hipermarket în zona cartierului Viziru, din municipiul Brăila. Cele două femei erau urmărite de un angajat al complexului comercial, deoarece sustrăseseră mai multe bunuri din magazin.

Acţionând cu operativitate, poliţistul de frontieră a procedat la urmărirea persoanelor, reuşind la scurt timp interceptarea şi reţinerea acestora. Concomitent a fost luată măsura apelării numărului unic de urgenţă 112. La faţa locului a sosit un echipaj din cadrul  I.P.J. Brăila care le-a reținut pe cele două persoane.

Un reprezentant al  complexului comercial  a recuperat bunurile sustrase, iar  cele două persoane au fost preluate de poliţiştii din cadrul I.P.J. Brăila, în vederea continuării cercetărilor, la finalizarea acestora urmând a fi dispuse măsurile legale.

Conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi îl felicită pe poliţistul de frontieră pentru gestul său, apreciind că o astfel de atitudine trebuie să caracterizeze fiecare lucrător din cadrul instituţiei.

Comentarii