Florin Dobrescu (PNL): ”Sper ca în doi ani brăilenii să nu uite că Francisk Iulian Chiriac şi-a asigurat funcţia de preşedinte al PSD Brăila cu banii a două treimi din locuitorii judeţului Brăila”

Florin Dobrescu, secretar de stat în cadrul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale spune într-un comunicat de presă că alegerile din PSD Brăila au scos la iveală ”frământările din interiorul partidului aflat la butoanele municipiului şi judeţului dau pe dinafară şi afectează întreaga viaţă administrativă din Brăila”.

”În timp ce sărăcia şi deznădejdea se adâncesc în Brăila, atenţia şi energia celor doi şefi ai administraţiei locale şi judeţene, preşedintele Consiliului Judeţean, Francisk Iulian Chiriac, şi primarul Brăilei, Marian Dragomir, sunt îndreptate către alegerile din interiorul propriului partid. Nu ne-ar interesa prea mult ce se întâmplă în bucătăria PSD Brăila, dacă luptele lor interne nu ar afecta viaţa de zi cu zi a brăilenilor” spune liberalul Florin Dobrescu.

Secretarul de stat PNL Florin Dobrescu mai susține că ”întreg judeţul a fost îngenuncheat practic de orgoliile şi interesele politice ale PSD, care au culminat cu cheta de 1,4 milioane lei făcută pentru Marian Dragomir, peste capul primarilor PSD, la recenta rectificare bugetară.”  

”Francisk Iulian Chiriac şi-a asigurat funcţia de preşedinte al PSD Brăila cu banii a 28 de primării din judeţ, care au fost taxate cu 50.000 lei fiecare. Acesta a fost preţul cerut de Dragomir, pentru ca voturile organizaţiei municipale, care înclină balanţa în interiorul PSD, să meargă către susţinerea lui Francisk Chiriac în funcţia de preşedinte al PSD Brăila. 

Nu a contat că decizia a fost luată fără consultarea primarilor în cauză, nu a contat nici că 28 de localităţi au fost lăsate fără bani în prag de iarnă. Omul la sat mai face o mămăligă, se strâmtorează cum poate, important este ca Dragomir să aibă zilnic o pâine albă pe masă şi un circ în oraş.

La câteva zile după ce s-a făcut trocul, primarul Dragomir chiar le-a mulţumit public, în bătaie de joc, primarilor din cele 28 de localităţi pentru “deschiderea pe care au avut-o în a ajuta municipiul”.

Oricum, cheta i-a crescut eticheta primarului Dragomir, pentru că a ţinut neapărat să îi şi înjosească public pe oamenii de la sate, spunându-le pe faţă că trebuie să contribuie şi ei la bunăstarea capitalei de judeţ, pentru că oricum se bucură de avantaje atunci când vin la oraş” a spus Florin Dobrescu.

“Municipiul face parte din județ și este centrul în care și cei din comune ajung la școală, la cumpărături, la instituții publice și este nevoie să ne privim cu respect reciproc”, a declarat Marian Dragomir.

”Banii donaţi sunt o plată în avans pentru când sătenii se vor încolona şi vor veni să admire bălăriile, pardon, pălăriile din Brăila. Au plătit în avans bilete spre Capitala de judeţ locuitorii din oraşele Făurei, Ianca şi Însurăţei şi din comunele Bărăganul, Bordei Verde, Chiscani, Ciocile, Dudeşti, Galbenu, Gemenele, Jirlău, Măraşu, Mircea Vodă, Movila Miresii, Râmnicelu, Romanu, Roşiori, Siliştea, Stăncuţa, Şuţeşti, Traian, Tudor Vladimirescu, Tufeşti, Unirea, Vădeni, Victoria, Viziru şi Vişani.

Ce nevoie urgentă de bani avea municipiul, în condiţiile în care a început anul 2022 pe plus, cu un excedent bugetar de 56 milioane de lei, şi sigur îl va încheia tot pe plus, rămâne de aflat.

Oricum, în războiul pentru preşedinţia partidului şi stabilirea celui care va face cărţile la următoarele alegeri din 2024, social-democraţii nu au mai ţinut cont că multe dintre lupte lor interne s-au purtat chiar în spaţiul public, demonstrând că unitatea partidului s-a frânt anul acesta. Cu această ocazie am aflat că unii dintre PSD-işti sunt mai socialişti decât îi ştiam, iar alţii mai democraţi decât le permite doctrina. Vin alegerile! Mă refer la cele din 2024. Sper ca în doi ani brăilenii să nu uite că Francisk Iulian Chiriac şi-a asigurat funcţia de preşedinte al PSD Brăila cu banii a două treimi din locuitorii judeţului Brăila.” a mai spus liberalul Florin Dobrescu, secretar de stat în cadrul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale.

Exit mobile version