Evaluarea Națională și Bacalaureatul exclude din programă materia din semestrul II al acestui an școlar

Monica Anisie, ministrul educației și cercetării, a aprobat prin ordin de ministru revizuirea programelor de examen pentru Evaluarea Națională și Examenul Național de Bacalaureat, fără conținuturi aferente semestrului al II-lea al anului școlar în curs.

Această măsură a fost agreată și cu partenerii educaționali, reprezentanții elevilor, studenților, părinților, cadrelor didactice și reprezentanții Consiliului Național al Rectorilor, în vederea finalizării cu succes a anului școlar 2019-2020.

Ordinul de ministru a fost transmis luni, 13.04.2020, către Monitorul Oficial al României și, imediat ce acesta va fi publicat, Ministerul Educației și Cercetării va posta noile programe, astfel:

Prin elaborarea acestui ordin se asigură egalitatea de șanse pentru toți elevii care vor absolvi învățământul gimnazial, respectiv liceal, dar și o evaluare obiectivă, la nivel național, a competențelor specifice formate/dezvoltate, dar și a conținuturilor corespunzătoare parcurse de elevi pe parcursul învățământului gimnazial/liceal, respectiv în clasa a VIII-a/a XII-a până la finalizarea semestrul I al anului școlar 2019-2020”, a declarat Monica Anisie, ministrul educației și cercetării.

Reamintim că Ministerul Educației și Cercetării pune la dispoziția elevilor, săptămânal, câte cinci teste de antrenament pentru pregătirea în această perioadă de suspendare a cursurilor, în vederea susținerii examenelor naționale. Acestea sunt formulate în concordanță cu noile programe, iar următorul set de teste de antrenament va fi publicat în data de 22 aprilie 2020

Exit mobile version