La alegerile locale din acest an, PNL Brăila o va susţine în cursa pentru Primăria oraşului Însurăţei pe Elena Gheorghe. Este absolventă a unei facultăţi tehnice şi a lucrat ca inginer la IEELIF Brăila şi RA INSUREX Însurăţei. În prezent este profesor de informatică la Liceul Tehnologic „Nicolae Titulescu” din oraş, unde lucrează de peste 20 de ani, dar are experienţă şi ca inginer electrotehnic. Elena Gheorghe s-a alăturat Partidului Naţional Liberal având susţinerea fostului primar Ionel Gheorghe, care a revenit, de asemenea, lângă echipa PNL.
”Candidez pentru funcţia de primar al oraşului Însurăţei, la alegerile din 9 iunie 2024, şi mă prezint în faţa dumneavoastră cu promisiunea SĂ-MI FAC DATORIA!
Cunosc problemele importante ale oraşului, m-am născut aici, locuiesc aici. Oraşul are nevoie de toţi locuitorii pentru a clădi un loc sigur, unde să ne creştem şi educăm copiii şi nepoţii, în credinţă şi linişte. Viitorul depinde de fiecare dintre noi!”, spune Elena Gheorghe.
Împreună cu echipa PNL, Elena Gheorghe a pregătit un program-angajament pentru dezvoltarea orașului Însurăței. Printre aceste programe se află realizarea unui centru de consultanţă în cadrul primăriei, care să acorde sprijin gratuit pentru întocmirea şi depunerea de proiecte cu finanţare europeană şi guvernamentală pentru
persoane fizice şi juridice. De asemeea, Elena Gheorghe își propune construirea şi dotarea unui centru medical şi atragerea de medici tineri, de diferite specialităţi, prin oferirea de facilităţi şi sprijin în înfiinţarea cabinetelor medicale.
Extinderea reţelei de canalizare în satele Lacu Rezii şi Măru Roșu și extinderea reţelei de apă şi canal în cartierul Dropia, sunt proiecte prioritare pentru candidatul PNL la Primăria orașului Însurăței.
Elena Gheorghe spune că va organiza întâlniri publice regulate cu cetăţenii oraşului, pentru a afla nevoile şi problemele comunităţii și va crea un sistem de preluare a sesizărilor (cont whatsapp şi adresă de e-mail), unde cetăţenii să poată semnala problemele de pe domeniul public.
”În calitate de preşedinte al PNL Brăila o voi susţine pe Elena Gheorghe în toate proiectele pe care le va demara ca primar al oraşului Însurăţei, pentru dezvoltarea localităţii pe care o reprezintă. Este nevoie de o schimbare în Însurăţei, iar aceasta este cea corectă!”, spune Alexandru Popa, candidat la funcția de președinte al Consiliului Județean Brăila.
Publicitate electorală – Comandat de Partidul Național Liberal, executat de PFA Boală Cristian Silviu, pentru probr.ro, cod mandatar financiar 21240015